logo

Andrei Năstase: Când eram la MAI a fost inițiat un dosar privind finanțarea ilegală a PDM


https://www.ipn.md/ro/andrei-nastase-cand-eram-la-mai-a-fost-initiat-7965_1070123.html

Fostul ministru al afacerilor interne, președintele Partidului Platforma Demnitate și Adevăr, Andrei Năstase, anunță că în perioada când ocupa funcția de șef al MAI a fost inițiat un dosar penal în ceea ce privește finanțarea ilegală a Partidului Democrat. Andrei Năstase susține că așteaptă de la noul procuror general ca acest dosar să fie finalizat în conformitate cu rigorile legii, transmite IPN.

Totodată, politicianul spune că în perioada când a ocupat funcția de ministru de interne, perioadă în care blocul ACUM, al cărui copreședinte este, era într-o coaliție de guvernare cu Partidul Socialiștilor, l-a anunțat pe președintele Igor Dodon că va depune un denunț cu privire la finanțarea ilegală a PSRM. „Eu sunt un om consecvent, indiferent de prietenii, alianțe sau coaliții, iar în cazul cu Dodon nu este nici alianță, nici prietenie, nici coaliție. A fost făcută o majoritate conjuncturală”, a menționat șeful PPDA în platoul TVR Moldova.

Andrei Năstase este de părere că noul procuror general are câteva sarcini prioritare legate de dosare de rezonanță care au mare importanță pentru cetățenii Republicii Moldova. Mai exact, ar fi vorba despre cinci dosare.

Fostul ministru de interne susține că foarte important în activitatea șefului Procuraturii Generale este să ducă la bun sfârșit ancheta inițiată pe frauda din sistemul bancar: cei vinovați să fie trași la răspundere, iar miliardele să fie recuperate. „O a doua anchetă de la care aștept finalitate este spălătoria mafiei rusești de peste 30 de miliarde pe care am deconspirat-o încă în 2014. Aștept finalitate în dosarul uzurpării puterii în stat pe baza denunțului pe care l-am făcut și este în derulare. A fost bine anchetat, din câte înțeleg, până în momentul venirii domniei sale la Procuratură. Sper că acest lucru va continua”, a afirmat Andrei Năstase.

De asemenea, fostul șef al MAI spune că are așteptări și în legătură cu dosarul privind finanțările ilegale din Federația Rusă a Partidului Socialiștilor și a președintelui Igor Dodon. O altă chestiune în legătură cu care Andrei Năstase are așteptări este inițierea cercetării finanțărilor partidelor politice în campaniile electorale din ultimii ani.