logo

Andrei Macovei a devenit campion mondial de șah între elevi


https://www.ipn.md/ro/andrei-macovei-a-devenit-campion-mondial-de-sah-intre-elevi-7979_1034242.html

Andrei Macovei din Chișinău a cucerit medalia de aur la Campionatul Mondial de șah între elevi, Under 17, care a avut loc la Iași. El a acumulat 8 puncte din 9 posibile, transmite IPN.

În runda a noua, discipolul școlii de șah din Chișinău a învins reprezentantul SUA, Banerjee Abhimanyu, și a încheiat cu un avans de 1,5 puncte față de ocupantul locului al doilea, Farhan Kazimov din Turkmenistan. Andrei Macovei este campionul Republicii Moldova între juniori și membru al lotului național.

În clasamentul elevilor până la 11 ani, un alt chișinăuian, Iurie Miron, a acumulat 7 puncte și a împărțit locurile 1-4, dar conform criteriilor de departajare s-a clasat pe locul 4.

Campionatul a reunit 576 de jucători din 41 de state. Moldova a fost reprezentată de 30 de tineri șahiști din Chișinău, Râbnița, Comrat, Tiraspol, Edineț, Bălți, Sângerei și Fălești.