Andrei Ivanţoc a fost eliberat
https://www.ipn.md/ro/andrei-ivantoc-a-fost-eliberat-7965_964987.html
Andrei Ivanţoc, unul dintre ultimii doi membri ai grupului Ilaşcu, încarceraţi în închisorile regimului separatist din stânga Nistrului, a fost pus în libertate sâmbătă, 2 iunie, la 15 ani după arestarea sa la Tiraspol. Miliţiile separatiste l-au predat pe Ivanţoc autorităţilor de la Chişinău la punctul de frontieră de la Tighina.
Potrivit corespondenţilor aflaţi la faţa locului, în dimineaţa zilei el se pregătise de eliberare, dorind să ia cu sine câteva din lucrurile pe care le-a avut timp de 5479 de zile în celulă. Autorităţile închisorii nu i-au permis să ia nimic din ceea ce îi apartinea. Andrei a protestat şi a cerut să i se respecte drepturile. Pentru asta i-au fost legate mâinile şi a fost bătut cu cruzime, apoi scos cu forţa din celulă şi îmbarcat într-o maşină, scrie Ziarul de Gardă.
Fiind adus aproape de bariera vamală de la Tighina, reprezentanţii autorităţilor transnistrene i-au citit ordinul (similar cu cel care i-a fost citit lui Ilie Ilaşcu în 2001 şi lui Alexandru Leşco în 2004) prin care se anunţa că este persona non-grata pe teritoriul Transnistriei şi nu are voie să revină înapoi, adăugându-se că acesta este documentul în baza căruia va fi predat autorităţilor R. Moldova.
În acel moment Andrei a sărit din maşina şi a luat-o la fugă înapoi către Transnistria, protestând pentru acest ordin ilegal şi pentru aceasta metoda de predare-primire oficiată de comun acord între autorităţile de la Tiraspol şi de la Chişinău. El a fost prins cu greu de către colaboratorii unor organe transnistrene, dar după ce a fost capturat a fost supus violenţelor din nou.
la aceasta scena au asistat a interveni viceminiştrii Reintegrării şi Sănătăţii. La insistenţa celor prezenţi la barieră, oficialii Chişinăului au solicitat autorităţilor nistrene să îi permită soţiei lui Andrei Ivanţoc să treacă de barieră şi să i se alăture. Eudochia a primit permisiunea să meargă spre Andrei, dar fără geantă, fără telefon, fără apă şi medicamente. Până la urmă, Andrei a fost plasat cu forţa într-o maşină a autorităţilor RM şi a fost dus spre Chişinău.
Pe la ora 13.00, Andrei a ajuns la Chişinău, în apartamentul în care stă soţia sa de când s-a refugiat din Transnistria şi pe care el nu l-a văzut niciodată. Acasă a fost consultat de medici. Andrei a declarat că îl doare tare o mână şi un picior după toate bătăile şi violenţele din acea dimineaţă. A fost consultat şi de jurişti şi au fost documentate toate urmele de violenţă pe care le are pe corp.
Pentru Ziarul de Gardă, Andrei Ivantoc a declarat: “Am aşteptat ca autorităţile de stat să fi făcut ceva în toţi aceşti ani, dar nu am simţit nimic. Şi azi nu am simţit ca cineva să mă sprijine, atunci când am fost scos cu forţa din Transnistria”.
Potrivit Realitatea TV, un ziarist al presei de opoziţie de la Tiraspol, care a fost în partea transnistreană a graniţei, a declarat că Ivanţoc a refuzat să părăsească teritoriul transnistrean şi că nu vrea să aibă de-a face cu autorităţile de la Chişinău, care, consideră, l-au abandonat în toţi aceşti ani.
Contactat telefonic de Realitatea TV, viceministrul Reintegrării, Ion Stavilă a negat că ar fi avut loc un incident şi mai ales că Ivanţoc ar fi fost bătut. Stavilă a spus că l-a văzut pe Andrei Ivantoc, că acesta a fost foarte emoţionat, dar se simte bine. „Am comunicat puţin, dar am discutat doar chestiuni absolut private. Eu personal îl înţeleg foarte bine, este foarte emoţionat şi urmează să se reintegreze în familia sa şi în societatea noastră. Noi îl sprijinim acum şi pe viitor. Nu este adevărat că ar fi fost atacat”, a declarat Stavilă.
Cei patru membri ai grupului Ilaşcu - Ilie Ilaşcu, Alexandru Leşco, Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa - au luptat pentru integritatea teritorială a R. Moldova, în războiul civil care s-a terminat prin desprinderea Transnistriei. Cu puţin înainte de finalul conflictului, la 2 iunie 1992, cei patru au fost arestaţi şi judecaţi pentru acte de terorism de un tribunal transnistrean. Ilaşcu a fost condamnat la moarte, Leşco la 12 ani de inchisoare, iar Andrei Ivanţoc şi Tudor Petrov-Popa au primit câte 15 ani de închisoare.
În urma presiunilor internaţionale, Ilie Ilascu a fost graţiat şi eliberat, după noua ani de detenţie şi după ce a fost ales senator în Parlamentul român, pe listele partidului „România Mare”.
Trei ani mai târziu, în 2004, a fost pus în libertate Alexandru Leşco, la expirarea termenului de detenţie. În acelaşi an, CEDO a condamnat R. Moldova şi Rusia în cazul Ilaşcu şi a cerut punerea în libertate a ultimilor doi membri ai grupului, aflaţi în detenţie în Transnistria. Autorităţile de la Tiraspol nu s-au conformat însa, iar Federaţia Rusa a susţinut că nu are cum să intervină în favoarea deţinuţilor.
Ultimul deţinut din grupul Ilaşcu, Tudor Petrov Popa, urmează să fie peste două zile.