Andrei Galbur a devenit oficial ambasador în Federaţia Rusă
https://www.ipn.md/ro/andrei-galbur-a-devenit-oficial-ambasador-in-federatia-rusa-7965_1002294.html
Preşedintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, a semnat decretul privind numirea lui Andrei Galbur în funcţia de ambasador al Republicii Moldova în Federaţia Rusă, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Preşedinţiei.
Andrei Galbur activează în serviciul diplomatic din 1995. A fost în două misiuni diplomatice, prima la Viena, pe lângă reprezentanţa Republicii Moldova la OSCE, iar a doua în calitate de ministru consilier la Ambasada Republica Moldova la Washington.
Postul de ambasador al Republicii Moldova a devenit vacant din primăvara acestui an, când a fost rechemat din această funcţie Andrei Neguţă pentru declaraţii care au fost calificate incompatibile cu funcţia deţinută.