Funcționarii imperiali poartă vina pentru violențele asupra evreilor, fie că au fost implicați direct în organizarea pogromului de la Chișinău, fie că au închis ochii la atrocități, astfel făcând posibil acest masacru. Este opinia doctorului în istorie, Andrei Cușco și a fost exprimată în cadrul dezbaterii publice cu tema „Pogromul din 1903: călăi, victime și lecții”, organizată de IPN.
Andrei Cușco spune că a structura generală a grupului de atacatori era una eterogenă și reflecta destul de fidel structura de atunci a populației din Chișinău. „Din cei arestați pe urme fierbinți, aproximativ 800 de oameni, două treimi erau ruși, aproximativ 25-30 la sută, din câte se pare, erau țărani moldoveni. Evident că instigatorii nu erau în niciun caz moldoveni. Să nu uităm că în afară de o mică elită nobiliară de origine românească, restul erau țărani moldoveni, în proporție covârșitoare. Acești țărani moldoveni apar în a doua zi a pogromului, pentru că vestea că ceva se întâmplă în Chișinău s-a auzit rapid în localitățile apropiate. Nu moldovenii au fost forța motrice, ei au fost cumva încurajați de zvonurile care circulau atunci. Unul dintre zvonurile importante de atunci, care nu trebuie ignorat, este că țarul ar fi permis ca evreii să fie bătuți, maltratați”, spune Andrei Cușco.
Istoricul declară că au existat mai mulții factori care au creat atmosfera antisemită, iar catalizatori ai pogromului au fost în mare parte exponenți ai autorităților imperiale.
„Funcționarii imperiali au avut o vină directă, unii dintre ei în mod special, care erau antisemiți convinși. Este foarte greu să spunem care a fost partea de vină a acestor funcționari. A fost mai importantă tirajarea acestor informații prin ziarul de limbă rusă Bessarabeț sau au fost mai importante tolerarea acestui pogrom de funcționarii de atunci, pentru că ei au făcut posibil pogromul. Existau și anumiți funcționari ai administrațiilor care nu acceptau antisemitismul și nu au încurajat aceste acțiuni. Trebuie să ne dăm seama că nu toți instigatorii au fost identificați, au fost găsiți în jur de 800 de oameni, dintre aceștia doar peste 100 au ajuns la proces, iar dintre ei doar 37 au fost condamnați la termeni reali de închisoare. În acest sens justiția a fost destul de selectivă, deși a acționat cumva în acest sens”, adaugă Andrei Cușco.
Istoricul spune că era o epocă cu dificultăți economice, atunci când tensiunile și nemulțumirile cresc rapid, astfel că tendințele populiste, extremiste, au avut teren fertil. Cu toate acestea au existat intelectuali de marcă care au condamnat vehement acest pogrom.
„Dacă ar fi să vorbim despre intelectualii ruși care au protestat vehement împotriva crimelor și violenței din Chișinău, trebuie să menționăm trei figuri: Lev Tolstoi, Vladimir Korolenko și Maxim Gorki. Ei sunt cei care s-au remarcat printr-o poziție publică, destul de vocală. De exemplu, Tolstoi a condamnat criminalii responsabili și guvernul. Poziția lui era că în mare parte clerul și hoardele banditești ale funcționarilor ruși ar fi responsabili de pogrom. Tolstoi a fost unul dintre cei care a condamnat vehement pogromul”, a precizat doctorul în istorie.
Dezbaterea publică cu tema „Pogromul din 1903: călăi, victime și lecții”, este ediția a 8-a din ciclul „Impactul trecutului asupra proceselor de consolidare a încrederii și păcii”, desfășurat de Agenția de presă IPN cu sprijinul Fundației germane „Hanns Seidel”.
