logo

Andrei Curăraru: Conflictul Israel - Hamas ar putea să aibă o reacție în lanț


https://www.ipn.md/ro/andrei-curararu-conflictul-israel-hamas-ar-putea-sa-aiba-8004_1100540.html

Conflictul Israel - Hamas este unul geopolitic și poate să se extindă, să aibă o reacție în lanț, inclusiv prin radicalizarea multor comunități din Uniunea Europeană. O declarație în acest sens a fost făcută de Andrei Curăraru, expert în securitate, Asociația WatchDog în cadrul dezbaterii publice cu genericul „Omenirea între Terorism, Compasiune și Interese”, organizată de Agenția de presă IPN.

„Noi avem migranți care nu vor să se integreze în societatea europeană și care sunt ușor de radicalizat. Pentru că trăiesc în comunități închise, sunt legați, strâns, de structuri tradiționale, patriarhale, nu se integrează în statul laic și pot fi radicalizați prin intermediul acestor organizații religioase, care inele dintre ele, sunt în paralel cu finanțarea terorismului”, a spus Andrei Curăraru.

Vorbind despre confruntarea Israel - Hamas, expertul în securitate s-a referit la așa-zisul „război al opticilor” și, spune el: „acest război, în special pentru intelectualitate și parte de stânga tradițională din Uniunea Europeană a fost câștigat definitiv de Hamas, care s-a prezentat ca victimă a statului israelean”. Andrei Curăraru mai spune că „societatea este foarte divizată pe acest subiect și este normal să fie divizată pentru că nu există soluții clare și nu există victime doar de o parte. Adică, dacă ne uităm și din partea israeleană, avem mii de persoane care au avut de suferit”, a mai spus expertul în securitate.

El declară că privind din perspectiva palestinianului simplu, care trăiește în Fâșia Gaza, trebuie menționat faptul că „el este radicalizat de mic copil, de la desene animate până la discursuri acasă, în familie, în afara discursului Hamas, el nu aude altceva. Și perspectiva lui de dezvoltare este legată strâns de această luptă. Iar Hamas a monopolizat orice tip de activitate și o realizează în contextul terorist”, spune Andrei Curăraru.

Dezbaterea publică cu genericul „Omenirea între Terorism, Compasiune și Interese” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.