logo

Andrei Covrig: Vladimir Putin are ca scop distrugerea Ucrainei


https://www.ipn.md/ro/andrei-covrig-vladimir-putin-are-ca-scop-distrugerea-ucrainei-8004_1092563.html

Prioritatea președintelui rus Vladimir Putin este de a distruge Ucraina ca stat, iar ambițiile expansioniste vizează țările baltice și Republica Moldova. Opinia a fost expusă de colonelul în rezervă Andrei Covrig în timpul dezbaterii publice organizate de Agenția de presă IPN. Potrivit lui, justificarea rușilor atunci când invadează alte state vizează așa-zisa protejare a drepturilor cetățenilor ruși din teritoriile respective, notează IPN.

Colonelul în rezervă, Andrei Covrig, participant în războiul din Afganistan, a menționat că la fel ca și în Ucraina de astăzi, invazia sovietică din Afganistan avea menirea de a-i proteja pe băștinașii de acolo. Însă realitatea de pe câmpul de luptă era complet altă decât cea promovată de propaganda sovietică.

„Prima reacție pe care am văzut-o înainte de a intra în Afganistan: un soldat azer în termen a refuzat. El ne-a spus că n-are ce căuta în Afganistan pentru că acolo sunt frații săi musulmani. Au fost cazuri când ofițerii înțelegeau că ceea se petrece în Afganistan era anormal. Noi nu ne îndeplineam datoria „internaționalismului proletar”, ce proletari să găsești în Afganistan? Ei erau vai de ei, trăiau în sărăcie. Cu timpul, lumea a început să înțeleagă că n-avem ce căuta acolo. Din Moldova în Afganistan am pierdut 301 persoane, 4 persoane au fost date dispărute. Îi aduceau în sicrie și părinții nu aveau acces la corpul copiilor”, a spus colonelul în rezervă, Andrei Covrig.

Potrivit ui, războiul din Afganistan a avut repercusiuni grave asupra participanților care au supraviețuit conflictului militar. Iar ororile comise în Afganistan sunt repetate în Ucraina.

„Invazia din Afganistan a fost una absolut nereușită. În fiecare an acolo era un efectiv de 100 de mii de oameni. În 10 ani au trecut prin Afganistan peste 600 de mii de oameni. Nu era nicio regulă nici acolo. Peste 4000 de ofițeri și soldați au fost condamnați de tribunalele militare. Erau multe încălcări militare, ce țin de Codul Penal, infracțiuni militare. A fost și aspectul traumelor psihologice. Băștinașii noștri au venit cu aceste traume, le-a fost deformată psihica. A înflorit narcomania pe tot teritoriul Uniunii Sovietice, aspectul drogurilor vine din Afganistan. Invazia din Cehoslovacia la fel a implicat mulți militari din Moldova”, a mai spus Andrei Covrig.

Rusia are mentalitate expansionistă, iar scopul președintelui Putin este de a reface un imperiu, spune Andrei Covrig. Potrivit colonelului în rezervă, o eventuală înfrângere a Ucrainei în acest război, va determina Rusia să râvnească Republica Moldova și teritoriile țărilor baltice.

„Justificarea lor era întotdeauna eliberarea. Ei spuneau să vin să elibereze. În 1997 am avut ocazia să-l întreb pe Lavrov (ministrul rus de externe – n.r.) cum vede soluționarea conflictului transnistrean. El a menționat foarte clar că e vorba de cetățeni ai Federației Ruse. Adică omul ce deține cetățenia Federației Ruse este protejat, indiferent unde se află. Din punctul lor de vedere, acesta este un motiv de a implica forțele armate. În Ucraina prima și a doua fază a războiului s-a epuizat. Intrăm în faza a treia. Din discursul lui Putin înțelegem că el are drept scop distrugerea Ucrainei. Ucraina este o etapă care va duce expansiunea spre țările baltice, Republica Moldova”, a punctat colonelul în rezervă.

Dezbaterea publică la tema: „Nostalgia după măreția militară a URSS ca explicație pentru aprobarea invaziilor actuale” este organizată de către Agenția de presă IPN, în cadrul proiectului „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Proiectul este susținut de către Fundația germană „Hanns Seidel”.