Valorile adevărate trebuie să fie propagate și nu e bine că noțiunea de propagandă a luat la noi conotoții total reprobabile. Despre aceasta s-a referit Anatol Țăranu, doctor în istorie, ex-ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, în cadrul dezbaterii publice la tema „Cine și de ce a pornit Cel de al Doilea Război Mondial? Mituri propagandistice ca sursă a nostalgiei după URSS”, care a avut loc la Agenția IPN.
Întrebat de moderator ce trebuie să facă societatea – comunitatea științifică, clasa politică – pentru a elimina din societate nostalgia sovietică, cercetătorul s-a referit, mai întâi, la „izvorul acestei nostalgii, pe ce se bazează ea”. În acest sens, nostalgia este rezultatul unei propagande de decenii care și-a lăsat amprenta în mentalul colectiv. Dar ar fi greșit să reducem nostalgia pro-sovietică doar la efectele propagandei, a opinat istoricul.
Pături largi ale populației și chiar generații întregi își amintesc de acea stare materială relativ bună care a existat la o etapă în URSS și care a intrat în flagrantă contradicție cu ceea ce au obținut societățile din anii ”90 pe plan material în statele post-sovietice.
În opinia vorbitorului, nostalgia poate fi combătută cu aceleași metode care generează această nostalgie. „Avem nevoie de o propagandă pozitivă de valori non-sovietice. Așa se întâmplă că noțiunea de propagandă a luat la noi o conotație peiorativă. Dar nu este așa, valorile trebuie propagate. Dar schimbarea mentalului colectiv se face, în primul rând, prin ridicarea nivelului de viață, oferirea unui model economic și social, care îl depășește pe cel sovietic. Asta e soluția cardinală care lipsește în majoritatea statelor post-sovietice de depășire a nostalgiei sovietice”, a opinat vorbitorul.
Exista o relativă bunăstare și o egalitate falsă în acea societate, dar ea excludea divizarea categorică între pături profund dezavantajate și „noii bogătați”, apăruți peste noapte în proaspetele state post-sovietice. „Clivajele sociale sunt un element care alimentează nostalgia pro-sovietică. Din acest punct de vedere ne așteaptă o muncă asiduă. Rezultatele nu pot fi imediate”.
Vorbind despre factorii care pot schimba peisajul de „principii și valori”, Anatol Țăranu s-a referit la comunitatea istoricilor din Republica Moldova care se situează pe poziția istoriografiei românești contemporane și „este parte a acestei istoriografii, aflându-se în contradicție cu aceea ce se numește nostalgie prosovietică”, a accentuat dânsul.
„Chiar dacă există printre noi și „nostalgici”, majoritatea istoricilor se situează pe poziții pro-europene, pe ideeea integrării europene... Problema este că breasla istoricilor din Republica Moldova este marginalizată, inclusiv financiar chiar de stat – precum am spus-o și altă dată, tot la IPN. De exemplu, domeniul istoriei contemporane la Institutul de istorie, care se ocupă de elaborarea istoriei naționale, nu prevede remunerare instituționalizată. Având o funcție înaltă în ierahia institutului, eu sunt remunerat cu 2000 de lei pe lună”.
În condițiile când este ignorată istoriografia națională care furnizează „materia primă” pentru propaganda pozitivă, nu te poți aștepta la rezultate sesizabile, a remarcat istoricul.
Dezbaterea publică la tema „Cine și de ce a pornit Cel de al Doilea Război Mondial? Mituri propagandistice ca sursă a nostalgiei după URSS” este a 6-a ediție din ciclul „100 de ani de URSS și 31 de ani fără URSS: Nostalgia după Himere”. Ciclul de dezbateri este organizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.
