logo

Anatol Țăranu: Chișinăul nu a folosit bine factorul transnistrean în negocierea cu Gazprom


https://www.ipn.md/ro/anatol-taranu-chisinaul-nu-a-folosit-bine-factorul-transnistrean-8004_1085564.html

Negociatorii moldoveni nu au folosit eficient factorul transnistrean în negocierea contractului cu Gazprom. „Noi nu am obținut cel mai bun contract pe care puteam, potențial, să-l avem. După părere mea, noi nu am folosit suficient de plenar factorul transnistrean în negocierile cu Federația Rusă a contractului de gaze. Chiar dacă suntem într-o insuficiență mare de informații, ceea ce nu ne permite să tragem o concluzie destul de tranșantă în această privință”, a declarat Anatol Țăranu, ex-ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă, în cadrul dezbaterii publice cu tema: „Securitatea energetică a Uniunii Europene și a Republicii Moldova: lecții reciproce”, organizată de IPN.

„Vreau să vă spun că factorul transnistrean pentru Rusia este extrem de important și este puțin probabil că noi am fi rămas fără contract de gaze. Dacă am fi avut puțină răbdare și mai multă ingeniozitate, cred că prețul putea fi mai scăzut în privința gazelor pe care astăzi le primim din Federația Rusă – în caz dacă am fi jucat până la capăt și cu mai multă iscusință factorul transnistrean”, a menționat Anatol Țăranu.

Cu referire la contextul geopolitic regional, Anatol Țăranu a subliniat componenta geopolitică a gazoductului Nord Stream 2: „Gazoductul Nord Stream a fost gândit ca o armă geopolitică împotriva Ucrainei”. Expertul nu a negat componenta economică a acestui proiect, dar „componenta geopolitică a acestui proiect este una bine pronunțată”, a menționat Anatol Țăranu. „Rusia are probleme cu Ucraina și pentru a o aduce în supușenie trebuie să facă tot posibilul ca să limiteze la minimum tranzitarea gazelor prin Ucraina, ceea ce, de fapt, îi reușește. Dacă fluxurile principale de gaze, care merg din Federația Rusă în Europa, trec prin Ucraina, asta volens nolens ridică valoarea Ucrainei în jocul geopolitic european. Componenta economică a acestui tranzit este destul de importantă pentru Ucraina – acolo sunt bani serioși pe care bugetul Ucrainei îi primește datorită acestui tranzit”, a menționat Anatol Țaranu.

Prin tranzitul gazului rusesc pe teritoriul ucrainean, „Rusia ar fi fost dependentă de Ucraina”. „Toate aceste lucruri luate împreună fac ca Rusia să evite teritoriul Ucrainei și să impună inclusiv țările europene să renunțe la această cale. Aici este foarte interesant cazul Ungariei, care a renunțat la tranzitul prin Ucraina. În așa fel, a lovit în solidaritatea europeană și a primit un preț pentru gaz foarte convenabil din partea Rusiei”, a menționat expertul. Acesta este unul dintre exemplele în care Rusia a folosit arma gazelor pentru a-și realiza interesele „și pentru a scinda inclusiv comunitatea europeană”. Anatol Țăranu a specificat: „Astăzi pentru ruși este foarte important ca Nord Streamul să înceapă să funcționeze. Acolo sunt probleme de ordin tehnic, care trebuie să fie aplanate de către Germania, în primul rând, dar în ultimă instanță rușii încearcă prin declanșarea acestei crize de gaze să urgenteze intrarea în funcțiune a acestei conducte de gaze extrem de importante pentru dânșii”.

În opinia lui Anatol Țăranu, Uniunea Europeană a acordat o atenție deosebită Republicii Moldova, înțelegând că eșecul Chișinăului în raport cu Federația Rusă „ar fi inclusiv și un precedent foarte neplăcut pentru relația Rusiei cu UE per ansamblu. De aici și această solidaritate care a fost manifestată de către Bruxelles, de către UE per ansamblu, în raport cu Republica Moldova”.

Dezbaterea publică la tema „Securitatea energetică a Uniunii Europene și a Republicii Moldova: lecții reciproce”, este ediția a 212-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat de Agenția de presă IPN cu susținerea Fundației germane „Hanns Seidel”.