logo

Anatol Şalaru: PL va înainta propriul candidat la funcţia de premier


https://www.ipn.md/ro/anatol-salaru-pl-va-inainta-propriul-candidat-la-functia-de-premier-7965_1017171.html

Partidul Liberal este dispus să-şi înainteze propriul candidat la funcţia de prim-ministru, însă nu va insista asupra candidaturii sale şi va vota de comun acord candidatul susţinut de întreaga coaliţie pro-europeană. Anunţul a fost făcut de către vicepreşedintele PL, Anatol Şalaru, în cadrul emisiunii „Pahomi”, de la postul de televiziune „Realitatea TV”, transmite IPN.

Potrivit lui Şalaru, candidatul pe care îl va propune PL este Dorin Chirtoacă. „Conform practicii europene, partidul cu cel mai mare număr de sufragii este cel care înaintează candidaturi pentru principala funcţie în stat. Totuşi, vom propune candidatul nostru. Dacă în urma acestor negocieri el nu va ocupa funcţia de prim-ministru, atunci va reveni la primărie şi va candida pentru un al treilea mandat. Cirtoacă are şansa să câştige încă un mandat, mai ales în turul doi”, a spus Anatol Şalaru.

Deputatul liberal susţine că dacă PLDM va înainta candidatura lui Iurie Leancă la funcţia de prim-ministru, atunci Vlad Filat nu va putea pretinde la o funcţie înaltă în stat. „Suntem trei partide şi fiecăruia din ele trebuie să-i revină o funcţie”, a argumentat liberalul.

Totodată, Anatol Şalaru crede că liderul PLDM, Vlad Filat nu va dori să rămână în umbra sau să ocupe o funcţie de ministru. „Cred că Filat ar putea să candideze peste un an la funcţia de şef al statului, după ce va fi hotărâtă problema cu alegerea directă a preşedintelui”, a adăugat Şalaru.

Fruntaşul PL susţine că formaţiunea din care face parte va avea un rol important în noua guvernare. „PL va fi garantul parcursului european. PL va fi mai insistent ca oricând şi va apăra mai tare ca niciodată interesele alegătorilor. Acum noi nu mai apărăm interesele cuiva. Nu ne interesează”, a conchis Şalaru.