Luptătoarea Anastasia Nichita a câștigat turneul internațional Zagreb Open. Eleva lui Tudor Cîrlan a obținut 4 victorii în categoria de greutate 59 kg, cu azera Alyona Kolesnik, japoneza Yui Sakano și reprezentantele Ungariei, Viktoria Borsos și Nikolett Szabo, transmite IPN.
Irina Rîngaci (68 kg) a cucerit medalia de bronz. În semifinale a fost învinsă de franțuzoaica Koumba Larroque, iar în ultima partidă a dispus de americanca Solin Piearcy. La luptele greco-romane, Alexandrin Guțu a ajuns în finală, dar a pierdut la limită iranianului Mohammadali Geraei.
La Zagreb vor mai evolua Iulia Leorda (53 kg), Artiom Deleanu (55 kg), Vitalie Eriomenco (63 kg) și Valentin Petic (72 kg).