logo

Amnesty International dă startul Maratonului Scrisorilor


https://www.ipn.md/ro/amnesty-international-da-startul-maratonului-scrisorilor-7967_1024226.html

Cu ocazia Zilei Internaţionale a Drepturilor Omului, Amnesty International a lansat la Chişinău campania globală Maratonul Scrisorilor. Campania se desfăşoară anual şi are drept scop manifestarea solidarităţii faţă de victimele încălcării drepturilor omului, transmite IPN.


Pe durata campaniei, care se va desfăşura până pe 17 decembrie, persoane din întreaga lume vor putea trimite scrisori, e-mailuri, mesaje SMS, faxuri şi mesaje prin intermediul tweet-erului pentru a le cere autorităţilor eliberarea activiştilor întemniţaţi pentru că au susţinut, în mod paşnic, victimele torturii sau au criticat autorităţile pentru că încalcă drepturile omului.

„Maratonul scrisorilor, deja al 15-lea an, reuşeşte, anume prin solidaritate, să salveze vieţi omeneşti. Cazurile selectate de către cercetători sunt ale unor apărători ai drepturilor omului din ţări unde legile sunt ignorate şi drepturile omului sunt în anonimat. Reacţiile susţinătorilor acestui maraton, de obicei, rezultă în pornirea cercetării penale pe dosarele suspendate, stimularea unui proces echitabil, accentuarea prezumţiei nevinovăţiei a victimelor abuzurilor statului”, a menţionat Cristina Pereteatcu, director executiv Amnesty International Moldova. 

Amnesty International Moldova a selectat în acest an şase cazuri de încălcare a drepturilor omului din şase ţări diferite.  80 de grupuri locale Amnesty International Moldova şi-au anunţat disponibilitatea de a organiza Maratonul Scrisorilor în localităţile lor. Aceştia urmează să colecteze semnături pentru  susţinerea persoanelor drepturile cărora au fost lezate.

Potrivit Amnesty International, în anul 2015 cele mai frecvente încălcări ale drepturilor omului au fost tortura, tratamentul inuman şi degradant, limitarea libertăţii de exprimare, procesele inechitabile, omorurile în masă, dispariţiile forţate şi evacuările ilegale.