logo

AMN, obligată să retragă un spot electoral


https://www.ipn.md/ro/amn-obligata-sa-retraga-un-spot-electoral-7965_976655.html

Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) este obligată să retragă din grila de emisie a instituţiilor audiovizuale spotul publicitar electoral în care utilizează imagini cu persoane maltratate şi decedate ca urmare a evenimentelor din 7 aprilie. O decizie în acest sens a fost adoptată de Comisia Electorală Centrală (CEC) în şedinţa de marţi, 14 iulie, ca urmare a contestaţiei din partea reprezentantului Partidului Comuniştilor (PCRM), transmite Info-Prim Neo. PCRM a invocat în contestaţia depusă la CEC că spotul AMN ar fi în defavoarea sa. „Se fac insinuări nepermise, care afectează grav imaginea şi defăimează concurentul electoral PCRM”, a menţionat Sergiu Sârbu, reprezentantul PCRM la CEC. Mai mult, el a spus că aceste imagini sunt este denaturate. Iurie Ciocan, secretarul CEC, a subliniat că acţiunile concurenţilor electorali în favoarea sau defavoarea candidaţilor trebuie să ţină cont şi de aspectul deontologic. „Care ar fi unitatea de măsură ce arată gravitatea încălcării normelor etice. CEC nu poate aprecia acest lucru, ci doar instanţa de judecată”, a replicat Nicolae Răileanu, reprezentantul AMN la CEC. Nicolae Răileanu a mai spus că imaginile din spot corespund realităţii, pentru că au fost filmate în timpul protestelor de la 7 aprilie.