logo

AMN consideră drept abuzivă obligarea unor candidaţi de a se degreva din funcţii publice pe parcursul campaniei electorale


https://www.ipn.md/ro/amn-considera-drept-abuziva-obligarea-unor-candidati-de-a-se-7965_964528.html

Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) consideră drept abuzivă decizia Comisiei Electorale Centrale prin care sunt stabilite persoanele care sunt obligate să-şi suspende activitatea în funcţiile ocupate pe durata scrutinului, în cazul în care se înscriu în cursa electorală, se arată într-o declaraţie a Alianţei prezentată vineri, 27 aprilie în plenul Parlamentului. CEC cere astfel să se degreveze membrilor Guvernului, conducătorilor autorităţilor publice centrale, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de raioane, primarilor şi viceprimarilor. Fracţiunea parlamentară AMN consideră că nominalizarea acestor categorii urma să fie prevăzută expres în legislaţie, acest lucru depăşind competenţa autorităţii electorale şi fiind lipsită de orice suport juridic. Primarii, viceprimarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii raioanelor cad sub incidenţa Legii privind statutul alesului local, care prevede că mandatul lor durează până la data expirării. Potrivit autorilor declaraţiei, prin impunerea abuzivă a degrevării acestor categorii de persoane, se încalcă drepturile candidaţilor actuali din cadrul acestor categorii, persoanele respective fiind discriminate faţă de alte categorii de funcţionari publici de diferite niveluri. Alianţa „Moldova Noastră” consideră că, prin tălmăcirea voluntară şi superficială a Codului electoral şi adoptarea unor Regulamente necalitative, Comisia Electorală Centrală, voluntar sau involuntar, a creat condiţii favorabile Partidului de guvernământ al comuniştilor.