logo

AMN cere guvernării încetarea atacurilor la adresa opoziţiei şi administraţiei locale necomuniste


https://www.ipn.md/ro/amn-cere-guvernarii-incetarea-atacurilor-la-adresa-opozitiei-si-administratiei-l-7965_968351.html

Alianţa „Moldova Noastră” cere guvernării încetarea atacurilor la adresa opoziţiei şi administraţiei publice locale necomuniste, şi să fie asigurată conlucrarea eficientă între verigile puterii, conform legislaţiei. Această solicitare a fost făcută joi, 7 februarie, în plenul legislativului într-o declaraţie prezentată de deputatul AMN, Leonid Bujor, transmite Info-Prim Neo. Potrivit lui Bujor, guvernarea urmăreşte scopul menţinerii controlului politic cu orice preţ pe toată verticala puterii. „Comuniştii înţeleg că pe parcursul anului 2008 procesul de guvernare va fi supus unei monitorizări serioase, inclusiv de structurile internaţionale, dar conducându-se de principiul „scopul scuză mijloacele” ei continuă aceeaşi practică antidemocratică, antinaţională şi antieuropeană”, a menţionat deputatul AMN. Sursa citată a subliniat că atacurile „murdare şi obraznice” asupra liderilor partidelor din opoziţie şi asupra presei necontrolate de către partidul de guvernământ, indicaţiile de implicare a structurilor de forţă împotriva opoziţiei reale, sunt iniţiate chiar de preşedintele Vladimir Voronin. „Este evident că reforma administrativă din 2003, acţiunile anterioare şi recente ale guvernării în domeniul administraţiei publice locale, sunt în detrimentul societăţii şi servesc doar interesului îngust şi egoist al PCRM de a se menţine la putere”, a declarat deputatul AMN. El mai cerut partidului de guvernământ să pună capăt politicii agresive de intimidare a oponenţilor politici şi de divizare a administraţiei publice locale în „ai noştri şi ceilalţi”.