Amenzi mai mari pentru nerespectarea regulilor de folosire a drumurilor
https://www.ipn.md/ro/amenzi-mai-mari-pentru-nerespectarea-regulilor-de-folosire-a-drumurilor-7967_1003686.html
Guvernul a avizat modificări la Codul Contravenţional prin care sunt mărite amenzile pentru încălcarea regulilor de folosire a drumurilor de către vehiculele cu şenile, cu tracţiune animală, precum şi vehiculele neechipate corespunzător, care transportă încărcături a căror scurgere provoacă murdărirea drumului sau reduce siguranţa circulaţiei rutiere, transmite Info-Prim Neo.
Amenzile pentru persoanele fizice vor oscila între 30 şi 50 de unităţi convenţionale, iar pentru cele juridice – între 150 şi 200. O unitate convenţională este egală cu 20 de lei. Aceleaşi amenzi se propun şi în cazul autovehiculelor care transportă materiale vrac neacoperite cu prelată sau în cazurile nerespectării restricţiilor de tonaj.
Viceministrul transporturilor şi infrastructurii drumurilor, Boris Gherasim, a spus că prejudicii mari infrastructurii rutiere îi aduc titularii de licenţă pentru activitatea de extragere a zăcămintelor minerale. În ţară sunt 110 cariere şi 43 de mine. Atât conducătorii de vehicule, cât şi proprietarii acestora ignoră existenţa unor restricţii de gabarit sau tonaj la utilizarea drumurilor publice. În context se propune să se aplice amenzi şi pentru absenţa cântarelor la aceste unităţi sau supraîncărcarea vehiculelor cu materiale provenite din exploatări de cariere, exploatările minerale, precum şi din staţiile de betoane. Amenzile prevăzute variază între 150 şi 200 de unităţi convenţionale.