Ambasadorul SUA la Chişinău şi şeful Misiunii OSCE reiterează susţinerea pentru noul regim vamal la hotarul moldo-ucrainean
https://www.ipn.md/ro/ambasadorul-sua-la-chisinau-si-seful-misiunii-osce-reitereaza-sustinerea-pentru--7965_958565.html
Demararea activităţii Misiunii UE de asistenţă la frontiera moldo-ucraineană, în combinaţie cu implementarea, în comun cu Ucraina şi a măsurilor de legalizare a operaţiunilor de import-export ale agenţilor economici din regiunea transnistreană constituie un element decisiv pentru succesul eforturilor de soluţionare paşnică a problemei care persistă în estul ţării. Despre aceasta a declarat Heather Hodges, amabasadorul extraordinar şi plenipotenţiar al SUA în Republica Moldova, în cadrul unei întrevederi cu şeful statului Vladimir Voronin.
Potrivit serviciului de presă al preşedinţiei, discuţiile au vizat cooperarea dintre Republica Moldova şi SUA în asemenea direcţii strategice pentru ţara noastră, cum sînt reintegrarea teritorială, accelerarea reformelor democratice şi apropierea de UE.
Vladimir Voronin a dat înalte aprecieri contribuţiei SUA la internaţionalizarea conflictului transnistrean, la amplificarea interesului structurilor europene şi internaţionale faţă de acest subiect.
Preşedintele Vladimir Voronin l-a primit marţi şi pe William Hill, şeful Misiunii OSCE în Moldova. În timpul întrevederii cei doi au fost efectuat un schimb de opinii privind procesul de implementare a noului regim de tranzit al mărfurilor transnistrene la hotarul moldo-ucrainean. Ei au subliniat importanţa acestuia pentru asigurarea unui control vamal transparent şi legitim la frontiera de stat moldo-ucraineană, în conformitate cu standardele internaţionale.
Vladimir Voronin şi William Hill au notat că realizarea acordului dat trebuie să fie un proces ireversibil. Ei au fost de acord că nu poate fi vorba despre instituirea unei blocade economice în regiunea transnistreană, ci despre o autoizolare a autorităţilor de la Tiraspol, agenţii economici din această zonă având la dispoziţie toate condiţiile legale pentru efectuarea operaţiunilor de export şi import.
În context, William Hill a menţionat că, citat de preşedinţie, că potrivit rapoartelor colaboratorilor Misiunii OSCE, care monitorizează situaţia în regiunea transnitreană, în raioanele de est ale ţării nu există o criză umanitară, aceasta fiind o invenţie a autorităţilor de la Tiraspol.
La întrevedere au fost discutate şi alte subiecte privind procesul de reglementare transnistreană.
Următoare rundă de negocieri în problema transnistreană este programată pentru începutul lunii aprilie.