logo

Ambasadorul României: Prețuim la fel de mult fundamentele relației noastre speciale


https://www.ipn.md/ro/ambasadorul-romaniei-pretuim-la-fel-de-mult-fundamentele-relatiei-7967_1078065.html

„Prețuim la fel de mult fundamentele relației noastre speciale, care este bazată pe comunitatea de limbă, cultură și istorie dintre România și Republica Moldova”, susține ambasadorul român la Chișinău, Daniel Ioniță. Oficialul a transmis un discurs de Ziua Națională a României, marcată astăzi, 1 decembrie. „Chiar dacă nu sunt organizate recepții, suntem la fel de atașați obiectivelor noastre politico-diplomatice, economice, culturale și de altă natură, în folosul tuturor cetățenilor”, menționează diplomatul, citat de transmite IPN.

„Anul acesta celebrăm 102 ani de la Marea Unire și 100 de ani de la recunoașterea internațională a acestui moment astral din istoria României, când toate provinciile românești au spus da și s-au reunit în cadrul aceluiași teritoriu, iar inimile tuturor locuitorilor acestora au bătut la unison. A fost un moment de referință în istoria noastră modernă, o dovadă incontestabilă a atașamentului poporului român față de valorile libertății, echității sociale, democrației, respectului reciproc și al toleranței. Acestea sunt de fapt valorile pe care România le promovează și astăzi cu consecvență în plan intern, precum și în politica sa externă”, menționează Daniel Ioniță.

Ambasadorul a subliniat că Marea Unirea de la 1918 rămâne, poate, cea mai sublimă pagină de istorie, ale cărei învățăminte trebuie cunoscute și duse mai departe prin vremi. Această lecție obligă generațiile actuale la responsabilitate, la curaj, la demnitate și dăruire, deoarece este o faptă istorică a unei întregi națiuni, este o stare de spirit în care s-au regăsit în armonie interesele tuturor etniilor din provinciile istorice românești.

Diplomatul s-a referit și la recentele alegeri prezidențiale, după care președintele României și președintele ales al Republicii Moldova au convenit că obiectivul principal în relația bilaterală îl reprezintă extinderea și aprofundarea Parteneriatului Strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova dintre cele două state, care în acest an a marcat zece ani de la semnare, în beneficiul direct al tuturor cetățenilor Republicii Moldova. În acest scop, un prim pas îl va reprezenta vizita oficială pe care președintele României, Klaus Iohannis, o va efectua în Republica Moldova în perioada următoare, la invitația doamnei președinte Maia Sandu, imediat după preluarea mandatului prezidențial.

„România a fost și va fi în continuare un susținător consecvent și fără rezerve al aspirațiilor legitime ale cetățenilor și al parcursului european ireversibil al Republicii Moldova, al eforturilor autorităților pentru construirea unor instituții democratice solide, performante, cu adevărat europene, care să lucreze eficient doar în beneficiul direct al cetățenilor și pentru implementarea reformelor cuprinse în Acordul de Asociere încheiat cu Uniunea Europeană. Credem cu tărie că aceasta este unica garanție a stabilității, securității și prosperității pentru toți cetățenii Republicii Moldova”, susține ambasadorul român.

Oficialul a mai menționat că drumul spre Europa nu este întotdeauna simplu, dar este mereu benefic. Este un drum al progresului și al transformării, care necesită aplicarea unor reforme curajoase, în special în domeniul justiției și combaterii corupției, și care, dacă va fi parcurs, va avea ca efecte imediate consolidarea democrației și a drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor. Potrivit lui, România va continua să sprijine fără rezerve Republica Moldova în aceste eforturi.