logo

Ambasadorul Neguța revine la Moscova


https://www.ipn.md/ro/ambasadorul-neguta-revine-la-moscova-7965_1040652.html

Ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, retras acum trei luni pentru o perioadă nedeterminată, urmează se revină la Moscova. Anunțul a fost făcut de către ministrul afacerilor externe și integrării europene, Tudor Ulianovschi, după întrevederea cu viceministrul rus al afacerilor externe, Grigori Karasin, aflat într-o vizită la Chișinău, transmite IPN.

Tudor Ulianovschi a declarat că în cadrul întrevederii a fost discutat întregul spectrul al întrebărilor actuale ce țin de relațiile moldo-ruse, astfel încât părțile să poată veni cu pași concreți. „După cum se cunoaște, raporturile bilaterale moldo-ruse se află într-o perioadă deloc simplă de dezvoltare. Și spre regret, s-a acumulat un șir întreg de probleme care necesită a fi examinate și soluționate. Am reiterat în cadrul dialogului solicitarea către partea rusă referitor la necesitatea soluționării și depășirii situației existente, precum și excluderii pe viitor a cazurilor de abuz și presiuni asupra cetățenilor moldoveni, inclusiv a oamenilor politici și oficialilor din țara noastră”, a notat Tudor Ulianovschi.

Ministrul a menționat că s-a discutat și despre necesitatea amplificării cooperării pe dimensiunea asistenței juridice reciproce privind dosarul care vizează spălările de bani proveniți din Rusia, prin băncile moldovenești. Totodată, potrivit ministrului, partea moldovenească și-a exprimat disponibilitatea pentru relansarea negocierilor pe marginea proiectelor de acorduri privind migrația forței de muncă și combaterea migrației ilegale.

Șeful diplomației moldovenești a spus că un subiect aparte a constituit participarea Federației Ruse în procesul de negocieri pentru soluționarea diferendului transnistrean. În opinia sa, retragerea trupelor militare și a munițiilor ruse din regiunea transnistreană ar putea reprezenta un punct major în avansarea procesului de soluționare a conflictului transnistrean.

La rândul său, Grigori Karasin a declarat că dialogul de la Chișinău a fost unul consistent. Părțile au convenit să intensifice ritmul colaborării. Oficialul rus a fost de acord cu faptul că pe parcursul anului trecut relațiile bilaterale, spre regret, s-au dezvoltat dezechilibrat. În opinia sa, este necesară impulsionarea procesului de soluționare a conflictului transnistrean. Viceministrul rus a mai spus că discuția de astăzi a confirmat disponibilitatea părților de a soluționa în parteneriat problemele existente.

La sfârșitul lunii decembrie, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a chemat pentru consultări la Chișinău pe ambasadorul Republicii Moldova în Federația Rusă, Andrei Neguța, pentru o perioadă nedeterminată. Retragerea a fost motivată prin „cazurile de hărțuire și intimidare de către autoritățile Federației Ruse a persoanelor oficiale și oamenilor politici din Republica Moldova și lipsa unor reacții oficiale la demersurile repetate ale autorităților moldovenești pe marginea acestor cazuri”.