logo

Ambasadele acreditate la Chișinău, la Târgul de caritate de Crăciun


https://www.ipn.md/ro/ambasadele-acreditate-la-chisinau-la-targul-de-caritate-de-7967_1093816.html

Posibil că într-o societate ideală nu am avea atâta temei să vorbim despre caritate, despre necesitatea de a le acorda sprijin celor care se află în impas. Dar în condițiile pe care le trăim este foarte important să facem bine, să ajutăm persoanele care au nevoie de susținere. În acest fel s-a referit Maria Marinuță, administratoarea Asociației obștești Clubul internațional al Femeilor din Moldova, care coordonează an de an participarea ambasadelor și reprezentanțelor misiunilor internaționale la Târgul Internațional de caritate organizat în preajma Crăciunului, relatează IPN.

Ce-a de-a 24-a ediție a evenimentului a avut loc ieri în edificiul de epocă al Muzeului de Istorie a Moldovei. „Ne-am dorit ca această ediție să fie mai specială și am dedicat-o copiilor, colectării de fonduri pentru a procura echipament oftalmologic necesar Spitalului Clinic Republican pentru Copii Emilian Coțaga”, a spus Maria Marinuța pentru postul de radio Vocea Basarabiei.

„Este o atmosferă atât de plăcută, iar noi de la Ambasada Japoniei am adus mai multe obiecte care au fost luate imediat după ce am deschis magazinul mic”, a menționat ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, pentru postul de televiziune PRO TV.

„Sperăm că putem câștiga bani pentru copii din Spitalul „Emilian Coțaga” și, bineînțeles, nu vom uita de copiii ucraineni. Vom face pentru ei cadouri de Sfântul Nicolae”, a spus președinta Clubului internațional al Femeilor din Moldova și soția ambasadorului Ucrainei în Republica Moldova, Olesea Șevcenko.

La târg au fost comercializate atât produse artizanale confecționate cu puterile colaboratorilor ambasadelor de la Chișinău, cât și produse din țările-participante, dar și ale sponsorilor din Moldova. Pentru ca suma colectată să fie cât mai mare, organizatorii au plasat și pe platforma #HaiPeSprijina un apel către toți oamenii cu inimă mare să doneze mijloace.

Evenimentul s-a produs sub drapelul României, Ucrainei, Statelor Unite, Cehiei, Kazahstanului, Indiei, Poloniei, Chinei, Georgiei, Suediei, Japoniei, Lituaniei, Letoniei, Marii Britanii, Azerbaidjanului, Qatarului, Austriei, Bulgariei, Ungariei, Italiei, Franței, Uniunii Europene și, bineînțeles, al Republicii Moldova.