logo

Ambasada României condamnă vandalizarea cimitirului de la Fălești


https://www.ipn.md/ro/ambasada-romaniei-condamna-vandalizarea-cimitirului-de-la-falesti-7967_1089080.html

Ambasada României în Republica Moldova condamnă vandalizarea cimitirului din localitatea Fălești, dedicat Eroilor Români căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial. Într-un comunicat de presă, ambasada menționează că s-a autosesizat pe marginea acestui caz, pe care îl califică drept „act iresponsabil și provocator” și își exprimă încrederea că autoritățile competente din Republica Moldova vor lua măsuri ferme și imediate de identificare și tragere la răspundere a făptașilor, transmite IPN.

„Între Guvernul României și Guvernul Republicii Moldova a fost semnat, la 3 martie 2012, Acordul privind regimul juridic al mormintelor  de război românești situate pe teritoriul Republicii Moldova, prin care este reglementată protejarea mormintelor de război româneşti şi dreptul la odihnă veşnică al militarilor români căzuţi în luptă şi al victimelor civile române ale războiului”, se menționează într-un comunicat de presă al Ambasadei României la Chișinău.

Din imaginile postate pe o rețea de socializare, se vede că pe crucile din cimitir a fost desenată svastica, dar și literele „V” și „Z”, care reprezintă simbolurile agresiunii Rusiei asupra Ucrainei. Poliția a fost sesizată despre caz.

În cimitirul de la Fălești sunt înhumați peste 300 eroi căzuți in cel de-al Doilea Război Mondial, majoritatea fiind de origine din raionul Fălești.