Ambasada Poloniei a desemnat câştigătorii concursului "Trecutul - o provocare pentru viitor"
https://www.ipn.md/ro/ambasada-poloniei-a-desemnat-castigatorii-concursului-trecutul-o-provocare-pentr-7967_973145.html
Ambasada Poloniei în R. Moldova a desemnat învingătorii concursului "Trecutul - o provocare pentru viitor". Ceremonia de premiere a finaliştilor s-a desfăşurat la sediul ambasadei, notează Info-Prim Neo. Din mai multe lucrări prezentate, juriul, format din diplomaţii polonezi, a selectat
trei lucrări. Pe locul I a fost nominalizată tânăra pictoriţă Veronica Iftodii, cu tabloul "Îngerii oraşului", pe locul doi criticul de artă Larisa Turea cu lucrarea "Viaţa sub semnul minus. Viaţa şi opera lui Tadeusz Cantor", respectiv, pe locul trei, istoricul Mihai Taşcă, cu studiul "Polonez în primul Parlament al Basarabiei, Sfatul Ţării. 1917-1918".
Ambasadorul Republicii Polone, Krzysztof Suprowicz, afirmă că a avut plăcerea să constate valoarea înaltă a concursului datorită temelor alese de participanţi. "Lucrarea lui Mihai Traşcă arată implicarea polonezilor în viaţa publică a Basarabiei din anii 1917 - 1918. Doamna Larisa Turea a prezentat creaţia şi personalitatea marelui dramaturg si regizor polonez, Tadeus Cantor. În ce priveşte lucrarea Veronicăi Iftodii, aceasta ilustrează particularităţile deosebite ale arhitecturii vechi din oraşul Torun, în special stilul gotic", a precizat ambasadorul.
Cu ocazia înmânării premiilor, câştigătorii au arătat ce anume i-a inspirat să aleagă tema cu care au concurat.
Veronica Iftodii a afirmat că lucrarea a fost inspirată de oraşul propriu zis. „Am fost şi am văzut acel oraş vechi. Prima impresie a fost hotărâtoare. Arhitectura şi culorile oraşului sunt unicale. Clădirile sunt într-atât de vechi încât au pe suprafaţa lor toată paleta de culori."
Potrivit Larisei Turea, Tadeuş Cantor este un exemplu personal. Este omul care a arătat Vestului cum poţi să trăieşti într-un regim dictatorial şi totuşi să rămâi un om liber. Intenţionez să aduc la Casa Actorului din Chişinău spectacolul cel mai cunoscut al lui Cantor, "Casa moartă".
Mihai Taşcă a menţionat în special faptul că eroul său a votat Unirea Basarabiei cu România. Din cei 126 de deputaţi din Sfatul Ţării, 35 erau reprezentanţi ai minorităţilor. Doar trei dintre aceştia au avut curajul să voteze Unirea. Ucraineanul Ştefan Botnariuc, rusul Nicolae Cernov şi polonezul Felix Dutchievicz. Soarta polonezului unionist imi este necunoscută după 1940. Sper să am posibilitate acoper acest gol"
Concursul a fost iniţiat de Ambasada Polonă din Republica Moldova cu scopul de a promova istoria, patrimoniului cultural precum şi cunoştinţele despre Polonia în rândurile studenţilor şi ai lucrătorilor ştiinţifici ai Universităţilor din Moldova.