logo

Ambasada Germaniei anunță lansarea proiectului Bursa Parlamentară 2018


https://www.ipn.md/ro/ambasada-germaniei-anunta-lansarea-proiectului-bursa-parlamentara-2018-7967_1034260.html

Bundestagul German invită şi în 2018, pentru o perioadă de cinci luni, absolvenţii instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova la un stagiu de practică în cadrul biroului unui deputat german de la Berlin. Potrivit unui comunicat de presă al Ambasadei Germaniei la Chișinău, citat de IPN, pot participa cei interesați de politică, care au cunoştinţe bune de limba germană.

Participanților la program li se oferă posibilitatea de a cunoaște sistemul parlamentar german, procesele decizionale precum şi de a acumula experiență practică privind activitatea parlamentară. Scopul programului este de a aprofunda relaţiile dintre Germania şi Republica Moldova.

Anual în acest program participă peste 100 de persoane din întreaga lume. Din 2008 şi până în prezent 28 de tineri din Moldova au beneficiat de posibilitatea de a face un stagiu de practică în Bundestag. Programul va dura de la 1 martie până la 31 iulie 2018, participanți beneficiind de o bursă lunară de 500 de euro, cazare gratuită şi asigurare.

Persoanele interesate trebuie să fie născute după 1 martie 1988 şi să posede cunoștințe foarte bune de limbă germană. Informații detaliate despre programul de burse, condițiile de eligibilitate, procedura de aplicare şi cea de selecţie pot fi preluate de pe pagina de internet: http://www.bundestag.de/ips. Dosarul complet urmează a fi expediat până la 30 iunie 2017 prin e-mail la info@chisinau.diplo.de într-un fişier PDF.