logo

Am iniţiat reformarea ca să facem un serviciu partidului, Saharneanu


https://www.ipn.md/ro/am-initiat-reformarea-ca-sa-facem-un-serviciu-partidului-saharneanu-7978_1004658.html

Unul din deputaţii care a iniţiat reformarea Partidului Liberal spune că prin aceasta s-a urmărit să se facă un serviciu formaţiunii şi că s-a ajuns până la o limită când nu se mai poate. Declaraţiile au fost făcute de deputatul Valeriu Saharneanu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV.

„Astăzi partidele noastre sunt ca nişte SRL-uri. Este un disconfort în cadrul partidului, iar noi ne simţeam ca nişte piese care erau mutate şi câteodată erau înjurate”, a mai spus Saharneanu. Deputatul a afirmat că discursul PL în persoana lui Ghimpu este unul neeuropean şi că acesta spune vrute şi nevrute pe plan intern şi extern. De asemenea, acesta a menţionat că nu vrea ca acţiunile lui Mihai Ghimpu să îl reprezinte şi pe dânsul şi că liderul PL trebuie să îşi ceară scuze de la lumea pe care a insultat-o.

Vicepreşedintele Partidului Liberal, Valeriu Munteanu, susţine că acţiunile de  vineri, 12 aprilie, nu au fost întâmplătoare, premeditate. Munteanu crede că acestea nu se întâmplau dacă nu trebuia să fie votat Vlad Filat în funcţia de prim-ministru. „Sper că mulţi colegi vor conştientiza şi vor veni înapoi în partid. Prin asta se lustruieşte imaginea lui Vlad Filat şi se bate în partid. Partidul Liberal nu este doar partidul lui Ghimpu, există viaţă şi la alte nivele”, a mai spus Munteanu.

Valeriu Saharnenu a declarat că din 2010 se vehicula că Dorin Chirtoacă trebuie să fie preşedintele Partidului Liberal şi acesta are o pregătire mult mai bună decât Ghimpu. Saharneanu crede că la guvernare pot veni comuniştii datorită inconsecvenţei care o arată formaţiunile din AIE

Valeriu Munteanu a spus că decizia Consiliului Republican de a-i elimina din partid pe membrii Consiliului de reformare a PL rămâne neschimbată şi că formaţiunea nu îl va susţine pe Vlad Filat.