Alţi trei demnitari au acceptat să-şi facă publică Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2007
https://www.ipn.md/ro/alti-trei-demnitari-au-acceptat-sa-si-faca-publica-declaratia-cu-privire-la-veni-7967_968450.html
Alţi trei demnitari au acceptat să-şi publice în întregime Declaraţia cu privire la venituri şi proprietate pentru anul 2007 în cadrul campaniei „Avere la vedere”, iniţiată de suplimentul anticorupţie „Obiectiv”, editat de Asociaţia Presei Independente (API) şi Alianţa Anticorupţie, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit autorilor campaniei, este vorba despre deputatul Grigore Petrenco, vicepreşedintele Parlamentului Maria Postoico şi primarul general de Chişinău Dorin Chirtoacă.
Grigore Petrenco a inclus în declaraţia sa veniturile şi bunurile obţinute împreună cu soţia în 2007. Potrivit declaraţiei, deputatul a câştigat la locul de muncă 186136,57 lei.
Vicepreşedintele Parlamentului a inclus în declaraţie atât veniturile obţinute în 2007, cât şi bunurile deţinute la moment. Astfel, Maria Postoico declară că împreună cu soţul a obţinut în anul trecut la locul de munca un venit de 105865 lei, din activitatea de creaţie – 5798 lei şi din pensii – 54512 lei.
Dorin Chirtoacă la fel a indicat în declaraţie veniturile obţinute în 2007, cât şi bunurile imobile şi mobile pe care le deţine actualmente. Primarul general al capitalei declară că în anul trecut a obţinut la locul de muncă 67156 lei.
Anterior spicherul Marian Lupu şi deputatul Dumitru Braghiş şi-au făcut publice declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate
Declaraţiile cu privire la venituri şi proprietate ale demnitarilor pot fi găsite în întregime pe site-ul Asociaţiei Presei Independente (API) – http://api.md/news/4335/index.html.
Legea privind declararea şi controlul veniturilor şi al proprietăţii demnitarilor de stat, judecătorilor, procurorilor, funcţionarilor publici şi a unor persoane cu funcţie de conducere prevede publicarea de către Comisia Centrală de Control (CCC) doar a extraselor din aceste declaraţii. CCC dă publicităţii cu multă întârziere extrase care nu conţin informaţia relevantă despre veniturile şi proprietatea demnitarilor, iar anul trecut extrasele în general nu au fost publicate. În acelaşi timp, legea nu împiedică demnitarii să-şi publice din proprie iniţiativă declaraţiile de venituri şi averi, susţin organizatorii campaniei.