logo

Alternativă sistemului de notificare pentru elevii școlilor românești din stânga Nistrului


https://www.ipn.md/ro/alternativa-sistemului-de-notificare-pentru-elevii-scolilor-romanesti-din-stanga-7965_1044945.html

Chișinăul propune ca elevii școlilor cu predare în limba română din regiunea transnistreană să se deplaseze la școală prezentând carnetul de elev, iar profesorii și personalul non-didactic – o legitimației specială. Aceasta ar veni să înlocuiască actualul mecanism de notificare și să garanteze libera circulație. Subiectul a fost discutat în cadrul unei reuniuni Chișinău – Tiraspol, în formatul „1+1”, care a avut loc la sediul Misiunii OSCE din Tiraspol.

Reprezentantul Biroului pentru reintegrare, Viorel Cernăuțeanu, a declarat pentru IPN că, reieșind din Decizia protocolară cu privire la funcționarea școlilor cu predare în grafie latină, semnată în 2017, elevii trebuie să circule liber. Însă, din cauza unor circumstanțe și bariere existente, acest lucru nu este asigurat în măsura în care s-a convenit în decizia protocolară. Astăzi, se aplică procedura de notificare periodică. Totodată, elevii și angajații din instituțiile de învățământ trebuie să prezinte un act de identitate.

Alternativa actualului sistem de notificare a fost lansată de curând și partea transnistreană și-a manifestat deschiderea pentru a examina această oportunitate. La ședința de joi de la Tiraspol, au fost discutate detalii, inclusiv au fost prezentate modele de carnet de elev și legitimație pentru profesor, iar la următoarele ședințe va fi luată o decizie.

Chișinăul are în acest sens o poziție fermă și va insistat ca pentru cei 1500 de elevi din școlile cu predare în limba română să fie asigurată libera circulație, a mai spus reprezentantul Biroului pentru reintegrare.