logo

Alianţa PLDM-PCRM există, Marian Lupu


https://www.ipn.md/ro/alianta-pldm-pcrm-exista-marian-lupu-7965_1005071.html

Ziua de 3 mai a fost o zi neagră pentru democraţie în Republica Moldova şi pentru integrarea ei europeană. Pe plan intern, această zi a demonstrat că o alianţă verde-roşu există şi aceasta are scopul declanşării alegerilor parlamentare anticipate. PDM va analiza profund dacă mai are rost să negocieze cu PLDM formarea unui noi majorităţi parlamentare. Declaraţii în acest sens  a făcut preşedintele PDM, Marian Lupu, în cadrul emisiunii „Fabrika” de la Publika TV, transmite IPN.

Marian Lupu a menţionat că democraţii vor sta mult pe gânduri dacă mai este posibil sau nu să formeze o alianţă „cu cei care au încălcat Constituţia”. „Toate deciziile de vineri denotă un caracter vădit de alegeri anticipate, iar invitaţiile pentru negocieri sunt doar nişte capcane. Este greu de crezut că PLDM este predispus să negocieze formarea unei majorităţi. Noi nu avem teamă de nimic. Noi, PDM, ştim ce înseamnă politică. Astăzi, într-o z, un pachet de legi a şters toate lucrurile bune care au fost făcute anterior şi au compromis parcursul european”, a menţionat liderul PDM.

Marian Lupu a spus că cei care au votat trecerea Centrului Naţional Anticorupţie din subordinea Parlamentului în cea a Guvernului sunt „groparii Republicii Moldova”. „Prin adoptarea legilor de astăzi s-a demonstrat că se vrea închiderea tuturor dosarelor de mare anvergură, este vorba de dosarele în care sunt implicaţi miniştri şi alţii. În sistemul parlamentar este totul transparent, iar la Guvern avem o structură bazată pe indicaţii. De astăzi s-a terminat cu independenţa CNA”, a spus Marina Lupu.

Liderul PDM a afirmat că CNA devine un instrument politic, iar lucrurile se mişcă spre alegeri anticipate. „Cei de la PLDM nu în zadar au venit cu asemenea decizii, pentru că au teamă şi în contextul anticipatelor vor să îşi lustruiască imaginea”, a spus el.