Alianţa pentru Integrare Europeană între a fi şi a nu fi. Comentariu de Victor Chirilă, director executiv APE, pentru Info-Prim Neo

La 28 iunie 2010, datorită decretului emis de Preşedintele interimar Mihai Ghimpu, cetăţenii Republicii Moldova au avut posibilitatea să comemoreze oficial, pentru prima oară, ocuparea Basarabiei de către trupele sovietice la 28 iunie 1940. Comemorarea acestui tragic eveniment din istoria noastră ar fi trebuit să genereze un moment de unitate natională, cu regret, însă, el a reaprins sciziunile/discordiile politice şi istorice, care macină, de mai bine de 20 de ani, energia societăţiişi, a clasei noastre politice. Iarăşi, a nu ştiu câta oară, în ajun de alegeri, bravii noştri politicieni ne aruncă pe baricade ireconcialibile pentru a-şi satisface propriile ambiţii şi frustrări. În atare circumstanţe, durabilitatea decretului semnat de Mihai Ghimpu fără consultarea partenerilor de coaliţie este incertă. Soarta sa va fi pecetluită de eventuala decizie a Curţii Constituţionale cu privire la legitimitatea emiterii, iar punctul pe {i} va fi pus de alegerile prezidenţialeşi parlamentare din toamna acestui an. În schimb, la 28 iunie 2011, avem şanse reale să mai comemorăm un eveniment trist din istoria noastră recentă şi anume sfârşitul obştesc al AIE. Mulţi dintre noi consideră că AIE este întemeiată pe asumarea de către cele patru componente a unui set comun de obiective de politică internă şi extrenă. Acest lucru este doar parţial adevărat, deoarece, obiectivele comune sunt doar partea vizibilă a înţelegerii pe care se bazează orice alianţă politică şi, în mare parte, sunt formulate pentru asiguarea unei largi legitimităţi publice. Osatura şi vigoarea alianţelor politice este, însă, determinată de partea tacită a înţelegerilor politice, reprezentată de acorduri de principiu asupra unor chestiuni delicate şi contradictorii ce pot arunca în aer orice alianţă. AIE se înscrie perfect în acest tipaj de alianţe, deoarece este întemeiată pe un şir întreg de consense principiale tacite pe marginea unor subiecte divergente cum ar fi împărţirea puterii, neutralitatea, relaţiile cu Rusia, România, NATO, limba şi istoria. Respectarea sau, cel puţin, menajarea acestor consense ţine de eficienţa mecanismului de comunicare şi coordonare a poziţiilor din cadrul alianţei. Cu parere de rău, acest mecanism a falimentat lamentabil în cazul AIE, iar decretul lui Mihai Ghimpu nu a făcut decât să scoată în evidenţă acest colaps instituţional. În lipsa unui mecanism funcţional de consultări şi coordonare, AIE riscă să se pomenească pe o pantă foarte periculoasă. Faptul că Marian Lupu a refuzat să susţină propunerea PCRM de a-l demite pe Mihai Ghimpu din funcţiile deţinute nu înseamnă nicidecum că liderul Partidului Democrat a făcut acest lucru de dragul unităţii şi supraveţuirii AIE. El s-a abţinut de această dată, fiind preocupat, în primul rând, de propria supraveţuire politică. O eventuală (mez)alianţă cu un PCRM nereformat, arogant, recalcitrant, însetat de putere şi orbit de dorinţa revanşei şi răzbunarii, ar fi un pas prea riscant pentru cariera politica a lui Marian Lupu. O astfel de aventură l-ar aduce din nou la cheremul lui Vladimir Voronin, care, astfel, ar reuşi să-şi consolideze imaginea de lider incontestabil şi infailibil al stângii din Republica Moldova. Totodată, trebuie să recunoaştem, că după emiterea decretului privind comemorarea ocupaţiei sovietice, Marian Lupu se află într-o situaţie de neinvidiat. Pe de o parte, el nu doreşte să fie considerat groparul AIE, iar pe de altă parte, dânsul trebuie să facă faţă de unul singur, fără sprijinul AIE, atacurilor tot mai greu de respins din partea PCRM şi altor mici partide de stânga. Pe deasupra, Partidul Democrat riscă să-şi răcească relaţiile cu partenerii de la Moscova, dacă va ezita să formuleze poziţii convingătoare, în spiritul unui parteneriat strategic cu Rusia. De aceea, putem presupune că în perioada imediat următoare Marian Lupu şi Partidul Democrat vor fi constrânşi să ia tot mai des atitudini separate/diferite de AIE. Lucru acesta este perfect valabil şi pentru celelalte partide, deoarece decretul cu pricina a deschis cutia pandorei a acţiunilor pe cont propriu. Dacă cei patru lideri vor ezita să întreprindă măsuri concrete pentru a închide această cutie, în lunile următoare am putea asista la un adevărat tobogan de acţiuni şi mesaje deconcertate şi contradictorii din partea celor patru componente ale AIE. O astfel de evoluţie a evenimentelor ar avea ca efect antagonizarea maximă a actualilor aliaţi şi, în cele din urmă, disoluţia AIE. Desigur AIE nu este o icoană sacră, iar dispariţia sa de pe scena politică este, în cele din urmă, inevitabilă. Grav ar fi dacă apusul său ar duce la învrajbirea iremediabilă a actorilor care o compun în prezent. La sfârşitul secolului trecut, am avut o astfel de situaţie, iar consecinţele ei le simţim şi în prezent. Pot liderii AIE să prevină o escaladare a controverselor din cadrul coaliţiei? Cu certitudine, da. Însă, pentru a le reuşi acest lucru, dânşii ar trebui să-şi tempereze, în primul rând, ambiţiile proprii, să înveţe să respecte partenerii, să ia în calcul susceptibilităţile lor şi să gândească, să gândească mai larg decât limitele dictate de interesele de partid şi ciclurile electorale. Cu regret, politicienii noştri încă nu au învăţat să construiască lucruri ce ar dura mai mult decât funcţiiile efemere pe care le deţin la un moment dat. Mereu se calcă pe aceeaşi grebală proverbială, fară a însuşi lecţia de rigoare. Recent, în cadrul unei emisiuni TV, liderii AIE s-au arătat deschi şi faţă de idea semnării unui posibil acord de neagresiune între partidele lor pentru a proteja/salva Alianţa. Ideea nu este rea, însă, atâta timp cât exista AIE, ea va suna bizar, pentru că o alianţă de guvernare presupune automat mecanisme instituţionale interne care să-i asigure unitatea şi existenţa. Prin urmare, AIE va beneficia mult mai mult, dacă liderii ei vor apela la raţiune şi vor găsi voinţa politică necesară pentru a reactualiza şi revigora înţelegerile de principiu pe care a fost întemeiată Alianţa pentru Integrare Europeană. Vor fi ei în stare să facă acest efort? Vom vedea în curând. [Victor Chirilă, director executiv, Asociaţia pentru Politică Externă pentru Info-Prim Neo]