logo

Alianţa de guvernare, criticată de Vladimir Voronin la sărbătoarea comuniştilor


https://www.ipn.md/ro/alianta-de-guvernare-criticata-de-vladimir-voronin-la-sarbatoarea-comunistilor-7965_988638.html

Alianţa pentru Integrare Europeană a fost criticată dur de preşedintele Partidului Comuniştilor, Vladimir Voronin, în discursul său de sâmbătă, la cea de-a 10-a aniversare de la venirea PCRM la putere, în 2001, cu 71 de mandate de deputat. Vladimir Voronin a numit Alianţa coruptă, distrugătoare şi oligarhică, transmite Info-Prim Neo. „Avem dreptul să ne mândrim pentru că, spre deosebire de alţi conducători, noi nu am încercat niciodată să ne agăţăm de putere, nu am încercat să schimbăm regulile în timpul jocului sau să modificăm legile electorale şi am reuşit fără isterie şi panică să intrăm în opoziţie. Schimbarea care a avut loc la 29 iulie 2009 a fost începutul unei degradări rapizi a statalităţii Republicii Moldova şi a tuturor instituţiilor”, a menţionat Vladimir Voronin. Liderul comuniştilor a declarat că guvernarea nu are niciun proiect similar cu cel al comuniştilor, care, potrivit lui Voronin, se bazează pe modernizarea Republicii Moldova, a economiei şi a sferelor culturale. În discursul său, Vladimir Voronin a spus că partidele din AIE au scopul de a distruge Moldova şi tot ce a construit PCRM timp de opt ani cât s-a aflat la guvernare. El a remarcat că PCRM este unicul partid care are menirea de a lupta pentru păstrarea independenţei şi statalităţii. În încheiere, Vladimir Voronin a spus că este încrezător că PCRM va face ca Republica Moldova, în cele din urmă, să se dezvolte şi să ajungă prosperă.