logo

Alianţa Anticorupţie solicită repetat informaţii de la procurori privind condamnarea lui Guma


https://www.ipn.md/ro/alianta-anticoruptie-solicita-repetat-informatii-de-la-procurori-privind-condamn-7978_1005995.html

Alianţa Anticorupţie solicită repetat Procuraturii Generale informaţii despre măsurile întreprinse referitor la condamnarea deputatului democrat Valeriu Guma, în România, la doi ani de închisoare. Într-un comunicat de presă al alianţei se menţionează că aceasta a solicitat Procuraturii informaţii încă în aprilie curent, însă nu a primit răspuns, motiv pentru care scrisoarea a fost din nou depusă, transmite IPN.

Alianţa Anticorupţie remarcă importanţa exprimării prompte a atitudinii corecte şi echidistante de către Procuratura Generală faţă de astfel de fenomene. „Solicităm repetat să ne comunicaţi care au fost acţiunile întreprinse de către Procuratura Generală în vederea intentării, în sensul Legii despre statutul deputatului în Parlament, a procedurii de ridicare a imunităţii demnitarului condamnat la pedeapsă privativă de libertate. De asemenea, solicităm, în contextul prevederilor Legii cu privire la petiţionare, informarea asupra măsurilor preconizate a fi întreprinse vis-a-vis de problema abordată şi de rezultatele examinării prezentei cereri”, se menţionează în scrisoarea remisă de Alianţa Anticorupţie.

Potrivit serviciului de presă al Procuraturii Generale, în cancelaria instituţiei a ajuns o singură scrisoare care vizează persoana lui Valeriu Guma. Aceasta a fost înregistrată la 18 iunie. Altă scrisoare din partea Alianţei Anticorupţie nu a parvenit.

Valeriu Guma a fost condamnat la doi ani de închisoare cu executare. Condamnarea a fost aplicată de către Curtea de Apel Bucureşti, conform unei decizii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României.

Alianţa Anticorupţie este o uniune de organizaţii neguvernamentale.