logo

Alexei Tulbure: Autoritățile Moldovei nu înțeleg o chestie fundamentală în relațiile cu UE


https://www.ipn.md/ro/alexei-tulbure-autoritatile-moldovei-nu-inteleg-o-chestie-fundamentala-in-relati-8004_1073913.html

Transpunerea în fapt a înțelegerilor cu UE, inclusiv referitor la acordarea unui ajutor macrofinanciar Moldovei, e posibilă doar în condițiile când vor funcționa mecanismele democratice, instituțiile statului vor fi decapturate, combaterea corupției va deveni vizibilă, iar drepturile omului vor fi respectate. Despre aceasta a declarat directorul Oral History Institute Moldova Alexei Tulbure în cadrul dezbaterilor publice „De ce condițiile pentru suportul macrofinanciar european au devenit un măr al discordiei?”, care s-au desfășurat la Agenția IPN.
 
El a remarcat că „UE acordă sprijin doar partenerilor care respectă anumite reguli, și această chestie fundamentală nu este pe înțelesul multor diriguitori ai Moldovei pe parcursul multor ani de zile”. „Ei nu înțeleg că poți înfăptui anumite schimbări tehnice, cum ar fi, spre exemplu, adoptarea unei strategii sau legi, dar dacă în același timp, contrar recomandărilor Comisiei de la Veneția, schimbi sistemul de alegeri, asta nu corespunde nici buchei și nici spiritului acordului și banii nu vor veni”, a explicat AlexeiTulbure.

El consideră că în Moldova se raționează despre ajutorul UE într-o paradigmă a colonialismului: vă dăm una, iar voi nouă, alta. Acest mod de a gândi a rămas în trecut. „În realitate, UE ne spune: băieți, ca să fie traiul mai bun trebuie să funcționeze justiția, trebuie să adoptați o lege ca prin țara voastră să nu fie spălați bani ș.a.m.d. UE ne ajută să punem pe picioare funcționarea normală a instituțiilor. Și nu e vorba despre exerciții teoretice, noi vedem cum lucrează aceste mecanisme în alte locuri”, a remarcat Alexei Tulbure.

În viziunea lui, Moldova a degradat ani în șir, dar așa și nu are un răspuns la întrebarea, dacă acceptă sau nu acest program de dezvoltare. „Așa că i-ași propune președintelui Dodon și premierului Chicu: băieți, dacă nu aveți nevoie de acest ajutor, dacă aveți bani, luați și spuneți – nu ne trebuie, pentru că în mod principial pledăm pentru o altă cale de dezvoltare, avem o altă filozofie”, a completat expertul.

El este convins că situația creată în subiectul ajutorului european macrofinanciar va pune presiune pe alegerile prezidențiale și eventualele alegeri parlamentare anticipate. „Tonalitatea aleasă de premierul Chicu pentru declarații este tonalitatea omului a decis să-și păstreze funcția sau a celui care vrea să spună tot ce are pe suflet. Oamenii de stat de înalt nivel tind, la drept vorbind, să nu facă asemenea declarații. Așa că în cazul când Curtea Constituțională va lua decizia că alegerile prezidențiale și alegerile parlamentare pot avea loc în aceeași zi, președintele îi va convoca, cel mai probabil, pe liderii partidelor parlamentare și va propune să fie examinată organizarea alegerilor”, a spus Alexei Tulbure.

Dezbaterile publice „De ce condițiile pentru suportul macrofinanciar european au devenit un măr al discordiei?” au loc în cadrul ciclului „Depășirea stereotipurilor privind integrarea europeană prin comunicare”, realizat de Agenția IPN cu sprijinul Fundației germane Hanns Seidel.