De la 1 aprilie pensiile vor fi indexate cu 4,2%, deși în decembrie 2023 autoritățile au anunțat că în 2024 rata de indexare va fi 6%. Potrivit ministrului Muncii și Protecției Sociale, autoritățile mențin puterea de cumpărare a pensionarilor prin majorarea pensiilor. Alexei Buzu spune că de la începutul mandatului guvernării PAS pensia minimă a crescut cu 120%, iar cea medie cu 70%, notează IPN.
Potrivit legii, pensiile sunt indexate la 1 aprilie cu rata inflației înregistrată la finalul anului trecut. Indexarea are loc pentru a racorda valoarea pensiilor la creșterea prețurilor. Ministrul Muncii și Protecției Sociale spune că în acest an pensiile vor fi indexate cu 4,2%. Se întâmplă în condițiile în care, anul trecut, autoritățile anunțau pentru 2024 o rată de indexare de 6%.
„Datele cu privire la inflație, la sfârșit de an, arată că avem o inflație de 4,2%, aceasta va fi rata de indexare a pensiilor în acest an. Anul trecut pensiile au fost indexate cu 15%. Dar cum a apărut această cifră? Pensiile s-au indexat doar cu cât au crescut încasările la bugetul asigurărilor sociale în 2022 față de 2021. Este adevărat, anul trecut am avut o inflație extrem de mare, o inflație pe care Republica Moldova n-a avut-o în ultimii 20 de ani. Dar totuși, în final, noi am protejat puterea de cumpărare. De la începutul mandatului acestui Guvern, atât pensia minimă, cât și pensia medie au crescut mai mult decât rata inflației”, a spus Alexei Buzu în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Alexei Buzu spune că anul trecut, prin derogare de la lege, pensiile au fost indexate cu 15% în loc de 30%, întrucât nu existau fonduri suficiente pentru o indexare la valoarea inflației. Totuși, potrivit ministrului, pensionarii și-au menținut puterea de cumpărare pentru că pensiile au fost majorate considerabil în ultimii ani.
„Am schimbat legislația, în legislație avem prevederi clare care leagă creșterea pensiilor de creșterea economică. Dacă vom avea creștere economică și pensiile vor crește. Noi am crescut pensia minimă cu 120%, pensia medie a crescut cu 70%. Deci, ambele au crescut peste rata cumulativă a inflației. Cu siguranță, pensia este în continuare mică. Nu cred că există o persoană mai nemulțumită de inadecvarea pensiei din Republica Moldova decât ministrul Muncii și Protecției Sociale și tatăl său, care de fiecare dată când mă vede mă întreabă de ce pensia lui este atât de mică”, a mai spus ministrul Muncii și Protecției Sociale.
În 2024, în Republica Moldova, 530.643 de pensionari primesc pensia pentru limita de vârstă.