logo

Alexei Axan: Este în creștere interesul pentru studierea limbii române în rândul alogenilor


https://www.ipn.md/ro/alexei-axan-este-in-crestere-interesul-pentru-studierea-limbii-romane-in-randul--8004_1075794.html

În Moldova sporește interesul alogenilor pentru studierea limbii române. "Am studenți, inclusiv de la Tiraspol, Tighina, Râbnița", a declarat în cadrul dezbaterii publice de la Agenția de presă IPN "Limba ca valoare integrantă în dezvoltarea europeană a societății " Alexei Axan, profesor, autor de metode de predare și manuale de limbă română

El a fost unul dintre cei doi profesori invitați să predea limba română medicilor și profesorilor găgăuzi. "Le-am sugerat atunci, că nu li-i foarte convenabil să ne ducă permanent la o asemenea depărtare. Dar mi-au explicat că, de dragul obținerii rezultatelor scontate, ei sunt de acord cu inconveniențele", a mărturisit Alexei Axan.

El a menționat și interesul pentru dezvoltarea abilităților de comunicare în limba română printre educatorii grădinițelor. "Am susținut lecții cu educatorii mai multor grădinițe. A fost o experiență foarte interesantă și plină de satisfacții. Abilitățile lingvistice ale copilului trebuie să fie cultivate prin joc și aici sunt necesare tehnici speciale", menționează profesorul.

El este convins că statul trebuie să reacționeze la interesul sporit pentru studierea limbii române și să susțină elaborarea metodelor de predare pentru diferite categorii și grupuri.

Deocamdată, un astfel de sprijin vine, în principiu, de la partenerii occidentali, spune autorul a numeroase manuale. "Încercările de a stabili un dialog cu Guvernul, din păcate, încă nu au dat rezultate", a recunoscut profesorul.

În consecință, acum nu sunt folosite multe posibilități de predare eficientă a românei vorbitorilor de alte limbi din Moldova. De exemplu, școlile lingvistice de vară. "În 2002, am lansat un program de zece ani, în cadrul căruia au fost elaborate manuale, am lansat filme didactice, precum și am organizat o tabără lingvistică de vară. Pentru a studia la ea, era necesar să fie promovat examenul de la sfârșitul anului de studii. S-au înscris 72 de persoane, care mai apoi mi-au spus, că aceste zece zile de la Holercani le-a dat mai mult decât întreg anul precedent. Însă, peste doi ani, autoritățile ne-au sistat proiectul", a regretat Alexei Axan.

Dezbaterile publice "Limba ca valoare integrantă în dezvoltarea europeană a societății" face parte din ciclul "Depășirea stereotipurilor de integrare europeană prin comunicare". Agenția de presă IPN organizează dezbaterile publice cu suportul Fundației Hanns Seidel.