ROMÂNA și ... (puncte-puncte)! – rubrică de cultivare a vorbirii
Salutare, prieteni și prietene.
Mă bucur că și azi sunteți aici, pe platforma Agenției de presă IPN.
Îmi doresc să vă simțiți confortabil.
Așadar, trebuie să începem!
1. Despre „buclucașul” verb „a trebui”
Vă spuneam la finele articolului publicat săptămâna trecută că vă rămân dator cu niște concluzii în ceea ce privește folosirea verbului „a trebui”.
Iată-le!
1) Nu veți întâmpina dificultăți la nicio persoană gramaticală folosind verbul „a trebui” la:
a) indicativ prezent: Trebuie să consult dicționarul.(Și tu, și el, și ea, ș.a.)
b) viitor colocvial: O să trebuiască / Are să trebuiască să mă conformez regulii. (Și tu, și el, și ea, ș.a.)
2) Verbul „a trebui” vă poate pune mici „capcane” la:
a) condițional-optativ prezent: Ar trebui să știu și eu. (Și tu, și el, și ea, ș.a.)
b) condițional-optativ perfect: Ar fi trebuit să merg și eu acolo. (Și tu, și el, și ea, ș.a.)
Dar eventualele greșeli vor fi eliminate pornind de la premisa că aceste forme verbale au o singură formă pentru toate persoanele gramaticale.
3) Problema majoră rămâne alegerea formei pentru persoana a treia (plural) la:
a) perfect compus:
Multă lume nu a înțeles de ce parlamentarii a trebuit să voteze în mare grabă și la ore târzii proiectele de legi. (Vor spune cei care recunosc faptul că verbul respectiv are o singură formă - a trebuit să … - la toate persoanele gramaticale.)
Și:
Multă lume nu a înțeles de ce parlamentarii au trebuit să voteze în grabă mare și la ore târzii proiectele de legi. (Vor spune cei care insistă asupra acordului în persoană și număr.)
b) la imperfect: Trebuia și ei să vină. (vs.) Trebuiau și ei să vină.
c) la viitor literar: Ei va trebui să ne explice. (vs.) Ei vor trebui să ne explice.
Nu am scris nimic despre perfectul simplu și mai-mult-ca-perfectul, deoarece sunt forme mai dificile, ce prezintă interes doar pentru o anumită categorie de persoane.
2. Comentarea unor mesaje recepționate
Le mulțumim cititorilor și cititoarelor care ne-au expediat comentarii după citirea articolului de săptămâna trecută.
Postolachi Rodica (R.Moldova): Mulțumesc pentru actualizare și iluminare.
Lori Maréchal (Franța): Chiar e o capcană în care te poți prinde ușor. Foarte util! Mulțumesc.
Maria Ciocan (R.Moldova): Va trebui să mai învăț și eu câte ceva. Mulțumesc.
Irina Grâu (Italia): Superb articol! Vă mulțumesc!
Elena Dajbog (România): Ce frumos! Am citit, că trebuia!
Dragi prieteni și prietene, vedeți și dumneavoastră cât de inspirată a fost în propoziția cu verbul „a trebui” cititoarea noastră din Galați.
Așa și-mi vine să scriu și despre dumnealor: „Au citit, că trebuia!”.
Doina Dumbrăveanu-Muteanu: Presupun că trebuia să fi știut deja despre aceste „capcane” lingvistice. Dar a trebuit să le mai parcurg o data, întrucât „repetitio est mater studiorum”. Mulțumim! Interesant și util!
Doamna mă roagă să le amintesc cititorilor și cititoarelor de scrierea cuvintelor „demult” (legat) și „de mult” (separat).
O fac imediat.
1. Demult, foarte demult, în tinerețe, am citit minunatul roman „Numește fericirea altfel” de regretatul scriitor român din Basarabia, Victor Dumbrăveanu.
(Apropo, doamnă Doina Dumbrăveanu, mama mea Valentina (Dumezeu s-o odihnească în A Sa Grădină Cerească plină de Verdeață și Lumină!), care a fost bibliotecară, îmi spunea că după ce am citit eu romanul, mulți cititori veneau și-l solicitau.
2. De mult îmi doresc să-l recitesc.
Sper să-l găsesc.
3. Cred că nu voi întâmpina nicio piedică.
4. Nici măcar pentru o clipă nu vă îndoiți, distinsă doamnă!
Așteptăm și alte sugestii și propuneri de la dvs.
3. Despre cititul dicționarelor
Comunicarea (în scris) pe rețelele de socializare a scos în evidență un adevăr trist: se comit greșeli elementare ce denotă faptul că mulți dintre noi au restanțe serioase la capitolul corectitudine.
Un domn (nu-i dau numele, deoarece fenomenul mă interesează, nu persoana) a scris următorul comentariu la o postare a mea: „Vă ve-ți convinge în curând că a-ți greșit când ați votato!”. L-am rugat să corecteze greșelile. Știți care a fost reacția dumnealui? Că se află pe o rețea de socializare, nu la … dictare. Am râs mult. Oricum, am insistat să-și corecteze greșelile, deoarece nu le tolerez pe pagina mea. Și … și le-a corectat.
Alt domn (la fel nu-l nominalizez) a scris o postare despre un jurist care participa la o emisiune televizată și care „este atât de încrezut, încât nimeni nu se încumetă să-i spună că încurcă niște termeni juridici consacrați”. I-am sugerat subtil să schimbe „încrezut” cu …
Dumnealui m-a trimis … spre dicționar.
Vă spun sincer că am dicționarul în … cap și rareori apelez la el. Oricum, i-am dat ascultare domnului și am mers … spre dicționar.
Dumneavoastră, dragi cititori și cititoare, cunoașteți sensul cuvântului „încrezut”?
De la colegul meu de facultate, Dumitru Stefoglo, găgăuz de naționalitate, care a devenit profesor de română, foarte bun profesor, mulți dintre noi au preluat plăcuta zăbavă (de la Miron Costin cetire) precum este cititul … dicționarelor. Ori de câte ori ieșea în parcul din fața căminului, avea o carte subsuoară.
̶ Ce citești, Dumitre?
̶ Dicționarul.
4. Colind vs. colindă
Se apropie Crăciunul și mai multe persoane își pot pune întrebarea de ce unii spun și scriu neutrul „colind”, iar alții - femininul „colindă”.
De ce, de ce?
Pentru că sunt dublete acceptate!
E adevărat că neutrul „colind” mai semnifică și acțiunea de a colinda.
Ascultați acest splendid colind / această splendidă colindă și nu întrebați cărei forme îi dau eu preferință.
Una pot să vă spun: formele paralele nu au nimic în comun cu faptul că unii sărbătoresc Nașterea Domnului în data de 25 decembrie, alții - la 7 ianuarie (când, de fapt, e tot 25 decembrie).
Crăciun binecuvântat de Domnul!
Aștept sugestii, opinii (inclusiv critice, dar în limita decenței), întrebări, la care vă voi răspunde cu plăcere.
Pe pagina mea.
https://www.facebook.com/alex.axan.3
Să auzim doar de bine!