logo

Alexandru Tănase reacționează la apariția convorbirii telefonice cu Veaceslav Platon


https://www.ipn.md/ro/alexandru-tanase-reactioneaza-la-aparitia-convorbirii-telefonice-cu-veaceslav-pl-7965_1040453.html

Ministrul justiției, Alexandru Tănase, susține că nu poate fi sigur de autenticitatea înregistrării convorbirii telefonice cu omul de afaceri, Veaceslav Platon, difuzată de către Jurnal TV, întrucât discuția a avut loc cu mai mulți ani în urmă. Într-o postare pe Facebook, fostul preşedinte al Curții Constituționale spune că îl cunoaște pe Veaceslav Platon încă de când erau deputați în Parlament și s-a întâmplat să poarte și discuții telefonice cu el. Potrivit lui, „în realitatea conținutul discuției, în partea ce îl privește, nu scoate în evidență nimic interesant, decât faptul existenței discuției în sine”, transmite IPN.

„În situația dată, un alt aspect mi se pare mai important. Cu toții trăim într-o țară unde nimeni nu este sigur de viața sa privată, libertatea individuală şi alte drepturi inerente unei societăți democratice. De altfel, acesta a fost principalul argument pentru care am renunțat la viața liniștită pe care mi-o asigura practica de avocat și am acceptat poziția de ministru al justiției: consider că această țară are nevoie de reforme profunde, astfel încât oamenii să trăiască fără frică, ca nimănui să nu-i fie teamă ca va fi arestat pe nedrept, interceptat ilegal, lipsit de proprietăți ilegal, torturat etc.”, menţionează ministrul.

Alexandru Tănase a menţionat că Ministerul lucrează asupra mai multor proiecte care afectează multe interese pe zona justiției. „Prin urmare, încercând să răspund la întrebarea: cine va beneficia de o campanie de denigrare a subsemnatului, ajung la concluzia rațională că anume în această zonă urmează a fi căutată explicația, de ce aceste discuții au fost sifonate public acum”, a notat Tănase.

În opinia sa, publicarea unor interceptări ilegale este la fel de imorală ca și interceptarea propriu zisă. Alexandru Tănase mai spune că practica arată că de cele mai dese ori, în spatele unor asemenea acțiuni sunt interese în egală măsură de mârșave și meschine.

O convorbire la telefon din anul 2015, între omul de afaceri Veaceslav Platon și Alexandru Tănase, care deținea atunci funcţia de președinte al Curții Constituționale, a fost făcută publică vineri seara la postul de televiziune Jurnal TV. Din aceasta reiese cine a beneficiat și a intermediat jaful bancar. Platon a spus în cadrul convorbirii cu Tănase că Dorin Drăguțanu, fostul guvernator al Băncii Naționale a Moldovei, a participat la furtul miliardului. Veaceslav Platon spune că are dovezi concrete. De asemenea, omul de afaceri spune că nimeni nu caută banii furați.