Partidul Platforma Demnitate şi Adevăr pledează pentru desemnarea unui candidat comun la prezidenţiale nu doar din partea partidelor de centru-dreapta, dar şi din partea formaţiunilor care se află mai la stânga pe eşichierului politic. Potrivit vicepreşedintelui PPDA, Alexandru Slusari, în acest mod, candidatul desemnat va avea susţinerea mai multor partide, mai multe şanse de a câştiga scrutinul şi va putea fi preşedintele tuturor cetăţenilor. Totodată, el a menţionat că în cazul în care nu va fi posibil de desemnat un candidat din partea unui segment politic mai larg, atunci formaţiunea pe care o reprezintă va merge pe un candidat comun al partidelor proeuropene.
În cadrul dezbaterilor publice cu tema „Candidatul comun al dreptei la prezidenţiale: necesitate şi posibilitate, avantaje şi dezavantaje”, ediţia a 57-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, Alexandru Slusari a declarat că tergiversarea procesului de desemnarea a unui candidat unic până în luna august nu este binevenită. În opinia sa, este necesar ca până la sfârşitul lunii iunie să fie identificat un candidat unic, fie că e vorba despre un candidat al partidelor proeuropene sau despre unul de pe un segment mai larg.
De asemenea, Alexandru Slusari, a declarat că în cazul în care se ajunge la desemnarea unui candidat unic din partea mai multor partide, nu doar ale celor de centru-dreapta, atunci acel candidat nu poate fi liderul vreo unui partid.
Vicepreşedintele PPDA a spus că încălcarea flagrantă a dreptului omului la întruniri şi la libera circulaţie, intimidarea protestatarilor, şantajul şi coruperea primarilor pentru a se înscrie în Partidul Democrat demonstrează că Moldova se află în faza instaurării unei dictaturi fără precedent.
„În asemenea condiţii, scrutinul prezidenţial nu este suficient în ceea ce priveşte demolarea regimului oligarhic. De aceea, pentru prevenirea apariţiei regimului autoritar, unica soluţie sunt alegerile parlamentare anticipate”, a subliniat vicepreşedintele PPDA. Potrivit lui, în varianta ideală alegerile parlamentare anticipate ar trebui să se desfăşoare concomitent cu cele prezidenţiale.
Vorbind despre profilul candidatului comun la şefia statului, Alexandru Slusari a spus că acesta nu trebuie să facă compromisuri cu prim-vicepreşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, şi să câştige scrutinul. În opinia sa, sarcina primordială a şefului statului este declanşarea alegerilor parlamentare anticipate şi dizolvarea prin mecanisme legale a Parlamentului.
Dezbaterile publice cu tema „Candidatul comun al dreptei la prezidenţiale: necesitate şi posibilitate, avantaje şi dezavantaje” sunt ediţia a 57-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, realizat cu susţinerea Fundaţiei germane Hanns Seidel.