logo

Alexandru Slusari: Avem bănuieli că acțiunile BEM au fost procurate de Plahotniuc


https://www.ipn.md/ro/alexandru-slusari-avem-banuieli-ca-actiunile-bem-au-fost-7965_1067578.html

Președintele Comisiei de anchetă pentru elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar și investigării fraudei bancare, Alexandru Slusari, spune că există bănuieli rezonabile că în 2013 acțiunile de la BEM au fost procurate de către companiile fostului lider al PDM Vlad Plahotniuc, după ce statul a fost deposedat de pachetul de control.

Potrivit lui Alexandru Slusari, citat de IPN, Comisia de anchetă solicită Procuraturii Generale, Serviciului de Informații și Securitate și Centrului Național Anticorupție să prezinte o informație exhaustivă despre beneficiarii finali ai unui șir de companii. Este vorba de: Garant Grup SRL, Carmadean Development SRL, Wall Trend LTD, Tintel Project LTD, Cateco Prim SRL și Vlados Grup SRL.

„Rugăm ca PG, SIS și CNA să facă legături cu omologii internaționali întrucât am primit mai multe informații că aceste companii, care au cumpărat acțiunile BEM în 2012-2013, în realitate au fost controlate de către Vlad Plahotniuc”, a scris deputatul pe Facebook.

Comisia de anchetă privind elucidarea circumstanțelor devalizării sistemului bancar a constatat că, după ce Guvernul a aprobat garanțiile de stat pentru creditele de urgență acordate de Banca Națională a Moldovei, cele trei bănci beneficiare au activat fără a dispune de o administrare specială de stat și au sustras sume colosale de bani din sistemul bancar al Republicii Moldova.

Ținând cont de concluziile Comisiei, s-a solicitat pornirea urmăririi penale pentru neglijența în serviciu în privința fostului premier, Iurie Leancă, ex-guvernatorului BNM, Dorin Drăguțanu, fostului președinte al Parlamentului, Andrian Candu și a fostului ministru al finanțatelor, Anatol Arapu.