Declarațiile unor demnitari precum că Republica Moldova ”ar trebui să-și revizuiască statutul de neutralitate și să adere la NATO”, de rînd cu chemările altor politicieni la confruntarea interetnică au provocat un val de nedumerire în societate - pe de o parte un ministru, care a depus jurămîntul de a respecta Constituția Republicii Moldova, pune la îndoială statutul de neutralitate a țării noastre, iar de cealaltă parte, nici o instituție din stat, nici una din persoanele cu funcții înalte în stat nu au avut reacție la aceste declarații anticonstituționale.
Starea de lucruri la care s-a ajuns este, în primul rînd, un rezultat al unei guvernării bazate pe principiul partajării funcțiilor și instituțiilor pe criterii politice și, în al doilea rînd, este dovada lansării unei campanii electorale în care, se pare că partidele din alianță de guvernare au partajat și mesajele electorale.
Scopul este clar, însă actuala guvernare trebuie să-și asume responsabilitatea și consecințele care pot interveni în rezultatul acestor mesaje controversate lansate de reprezentanții partidelor din alianța de guvernare, mesaje care crează o imagine negativă statului Republica Moldova în plan internațional și provoacă o stare de panică în societatea civilă: unii sînt pentru unire, alții pentru Uniunea euroasiatică, o altă parte cheamă la nesupunere civică, iar cei de responsabilitatea cărora ține respectarea Constituției Republicii Moldova nu manifestă nici o reacție la mesajele antistatale. Și toate acestea din cauza că actuala guvernare este marcată de lipsa dialogului civilizat atît în interiorul alianței cît și cu societatea în ansamblu.
Despre responsabilitatea guvernării pentru asigurarea coeziunii naționale în jurul agendei de reforme și a consensului național în parcursul european al Republicii Moldova, la fel cît priveşte lupta cu corupția și independența justiției, au atenționat și înalții oficiali europeni aflați recent în vizita în Moldova. Viitorul european al țării noastre poate fi asigurat nu de un partid sau de un om, dar prin efortul comun al tuturor într-un stat independent, integru și neutru.
Acest lucru este consfințit și în Constituția Republicii Moldova care „proclamă neutralitatea permanentă” a țării noastre și a fost respectat cu strictețe de la 94 încoace. Și sînt ferm convins că procesul de integrare europeană nicidecum nu este condiționat de statutul de neutralitate a țării noastre. Spre exemplu și în Uniunea Europeană sînt state membre cu statutul de neutralitate - Austria, conform constituţiei sale este un stat neutru, cu statut de neutralitate permanentă și aderarea Austriei la UE nu a însemnat pierderea statutului ei de neutralitate. Austria participă nu numai în acţiunile politice, dar şi la cele armate ale ONU, statutul de neutralitate oferindu-i posibilitatea sa-şi lărgească şi să-şi mărească influenţa în relaţiile internaţionale şi în sistemele europene regionale de securitate colectiva. Un alt exemplu de neutralitate în UE este Elveţia. Istoria Elveţiei demonstrează că păstrarea statutului de neutralitate i-a garantat țării siguranţa şi stabilitatea. Și Suedia, stat dezvoltat economic, și-a păstrat neutralitatea și nu a aderat nici la NATO nici la alte structuri militaro-politice, fiind stat membru al UE.
Pornind de la exemplele de succes ale statelor UE cu statut de neutralitate și cu relații de parteneriat cu NATO în cadrul Programului pentru Pace, putem afirma că Republica Moldova, care de la proclamarea independenței pînă în prezent și-a menținut cu demnitate statutul de neutralitate, în pofida tuturor provocărilor existente, trebuie să fie un stat neutru, statut care ne va aduce doar beneficii în plan extern.
În contextul situației tensionate din regiune și a încercărilor periculoase de a schimba raportul intereselor geopolitice și economice, PPRM face apel către partidele din alianța de guvernare să dea dovadă de respect față de Constituția Republicii Moldova, de înaltă responsabilitate și să nu admită lansarea declarațiilor anticonstituționale, care pun în pericol stabilitatea, statalitatea și neutralitatea Republicii Moldova.
Serviciul de presă PPRM