logo

Alexandru Fetescu: Guvernele vin și pleacă, dar UE va continua să ajute cetățenii


https://www.ipn.md/ro/alexandru-fetescu-guvernele-vin-si-pleaca-dar-ue-va-8004_1073465.html

Indiferent de atitudinea pe care o are guvernarea Republicii Moldova față de ajutoarele umanitare care vin din parte Uniunii Europene, aceasta va continua să ajute cetățenii țării. Opinia aparține secretarului general al Partidului Liberal Democrat din Moldova Alexandru Fetescu și a fost făcută în cadrul dezbaterilor publice „Culorile politice ale ajutorului internațional pe timpul pandemiei”, organizate de Agenția de presă IPN.

Politicianul menționează că indiferent care este atitudinea actualei guvernări față de suportul venit din afară pentru depășirea crizei de COVID-19, partidele vin și se duc, iar partenerii externi vor continua să ajute, în primul rând, cetățenii Republicii Moldova.

„Cu siguranță, donatorii sau prietenii continua să ajute în momentul în care înțeleg că acest ajutor este redirecționat anume cetățenilor Republicii Moldova. Eu cred că efectele „strâmbării din nas„ a partidelor de la guvernare vor fi resimțite din plin în timp. Uniunea Europeană va continua să facă acest lucru, ne va ajuta pentru că își dorește la frontieră un stat prietenos, un stat în care cetățenii trăiesc bine. România ne va ajuta din sentimentul ăsta frățesc, iar Federația Rusă, dacă putem califica măcar ceva din ceea ce a făcut ca ajutor internațional, deși îmi vine greu să fac acest lucru, o va face pentru a-și menține controlul politic al aceste regiuni”, a declarat Alexandru Fetescu.

Secretar general al PLDM afirmă că cetățenii în prezent au alte preocupări și probleme decât cele de a urmări ce se întâmplă cu ajutoarele umanitare care ajung în Republica Moldova.


„Cu părere de rău, cetățenii Republicii Moldova sunt deprinși să se descurce pe cont propriu. Cu părere de rău, a trecut foarte mult timp în care nu reușim să avem o administrație pentru cetățeni. Cu părere de rău, memoria oamenilor este una foarte scurtă și ei acuma au alte probleme cu care se confruntă zi de zi pentru ca să fie atenți care sunt efectele ajutorului internațional. Cu părere de rău, nu avem o presă liberă cel puțin prin care cetățeanul ar fi informat corespunzător despre ce se întâmplă într-adevăr în Republica Moldova în cazul acestei situații de criză pentru că eu personal nu am încredere în informațiile oficiale care sunt oferite, nu am încredere în modul cum această guvernare va gestiona efectele post-pandemie”, a afirma politicianul.

În concluzie, Alexandru Fetescu spune că nota pentru această guvernare va fi dată de către alegători în cadrul următoarele alegeri.

Partidele parlamentare de la guvernare, responsabile la modul direct de gestionarea situației în domeniul ajutorului internațional, nu au acceptat invitația la dezbaterea IPN, iar reprezentanții partidelor parlamentare de opoziție, și ele cu o anumită implicare în tema dată, nu au fost invitați pentru a nu distorsiona caracterul tradițional echilibrat al dezbaterilor IPN.

Dezbaterile „Culorile politice ale ajutorului internațional pe timpul pandemiei” sunt ediția a 133-a din ciclul „Dezvoltarea culturii politice în dezbateri publice”, sprijinit de Fundația germană Hanns Seidel.