logo

Alexandra Can: Am votat pentru profesionalism și integritate morală


https://www.ipn.md/ro/alexandra-can-am-votat-pentru-profesionalism-si-integritate-morala-7965_1041801.html

Candidata Partidului Național Liberal la funcția de primar al capitalei, Alexandra Can, a votat pentru profesionalism și pentru integritate morală, pentru un alt oraș la față, cu cetățeni fericiți. „Succesul meu va fi succesul oamenilor. Eu voi rămâne doar cu munca cu abnegație și cu dăruire de sine pentru a demonstra că se poate”, a declarat Alexandra Can pentru IPN. Potrivit candidatei, cel mai important lucru este ca orașul să crească economic, să fie dezvoltate proiecte care nu au fost realizate până acum.

Candidata spune că, în condițiile în care toți candidații declară că doresc să facă viața în municipiu mai bună, trebuie să-și unească forțele, să aleagă și să promoveze ce este mai bun în fiecare program. „În democrație aleg cetățenii. Cetățenii, dacă se lasă atrași de persoane fără calități umane, persoane neprofesioniste, au de suferit în viitor. Dar prin votul pe care îl oferă astăzi se responsabilizează”, a notat Alexandra Can.

„Indiferent de alegerea pe care și-o face fiecare cetățean, rog toată lumea să iasă la vot și le mulțumesc pentru că mi-au dat ascultare și am putut vorbi în fața lor. Poate că e o lecție pentru viitor”, a menționat candidata PNL.

În cursa electorală pentru șefia capitalei s-au înscris 11 candidați. Pentru ca alegerile să fie validate, cel puțin o pătrime din alegatori trebuie să se prezinte la urnele de vot.