Pentru un șef de stat nu există probleme mici sau mari, pentru o țară aflată în dificultate, soluționarea fiecării probleme, a fiecărui cetățean, precum și restabilirea dreptății la toate nivelurile reprezintă singură cale de a recâștiga încrederea și controlul asupra parcursului nostru comun. Cu acest mesaj s-a adresat către cetățeni candidatul Partidului Socialiștilor la funcția de președinte al țării, Alexandr Stoianoglo, în ultima zi de agitație electorală înainte de alegeri, transmite IPN.
În cadrul unui briefing, Stoianoglo a menționat că, pentru el, consolidarea societății este o misiune de unire și consolidare a cetățenilor și a forțelor politice, „viziune susținută de majoritatea absolută a Moldovei”, afirmă candidatul. Alexandru Stoianoglo mai spune că neutralitatea este cea mai populară idee în țară, de aceea anume pe aceasta trebuie pus accentul strategic, pentru a transforma statul într-un „furnizor competent și modern de securitate în regiune”.
Alexandr Stoianoglo consideră necesară folosirea relațiilor diplomatice existente pentru a reduce orice gen de acțiuni agresive și retorica militară.
„Încrederea și optimismul vostru ne obligă să ducem lupta noastră comună pentru dreptate până la victorie. Suntem mulți și nu ne permitem să pierdem și să lăsăm Moldova să sufere încă patru ani de abuz și ruină”, a adăugat candidatul.
Alexandr Stoianoglo este primul în buletinul de vot la alegerile prezidențiale din 20 octombrie 2024.
Astăzi este ultima zi când mai este permisă agitația electorală, anunță Comisia Electorală Centrală. CEC avertizează că, potrivit Codului electoral, mâine, în sâmbăta înainte de scrutin, și nemijlocit în ziua alegerilor agitația va fi interzisă.