logo

Alexandr Pînzari, propus pentru funcția de vicedirector CNA


https://www.ipn.md/ro/alexandr-pinzari-propus-pentru-functia-de-vicedirector-cna-7967_1098510.html

Candidatura lui Alexandr Pînzari va fi propusă Parlamentului pentru numirea în funcția de director adjunct al Centrului Național Anticorupție. Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități a aprobat raportul unui proiect de hotărâre în acest sens, transmite IPN.

Locotenent-colonelul Alexandr Pînzari activează în cadrul CNA din anul 2016. În prezent, ocupă funcția de șef al Direcției generale teritoriale „Nord” a CNA. Alexandr Pînzari are diplomă de licență și de masterat în domeniul dreptului, iar anterior a activat la Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit legislației, directorul Centrului Național Anticorupție este asistat de doi adjuncți, care sunt numiți în funcție de Parlament, la propunerea directorului, pe perioada mandatului acestuia.