Expertul Alexandr Makuhin afirmă că nu există în prezent semne de soluții clare sau răspunsuri concrete pentru rezolvarea crizei energetice. Între timp, problema energetică persistă și, dacă nu va fi rezolvată, riscă să genereze crize umanitare, sociale și financiare. Deși Republica Moldova a fost deja confruntată cu o criză umanitară odată cu declanșarea războiului din Ucraina, este clar că situația legată de locuitorii de pe malul stâng al Nistrului este mult mai complexă, a declarat Alexandr Makuhin, expert permanent al proiectului, la dezbaterea publică: „Sistemul energetic al Republicii Moldova între economie și politică. Criza energetică ca factor de conflict social și scenarii de soluționare a acesteia”, organizată de Agenția de presă IPN.
Expertul a reamintit că ministrul energiei, Victor Parlicov, a fost în Federația Rusă, unde s-a întâlnit cu șeful companiei rusești „Gazprom” și s-a întors cu „răspunsul că există un alt scenariu care prevede utilizarea gazoductului transbalcanic”. „Noi înțelegem perfect de ce Ucraina nu vrea să aibă nimic în comun cu Gazprom, ar fi straniu dacă ea ar dori, mai ales după loviturile armatei ruse asupra sistemelor energetice, obiectelor umanitare etc. Nu-mi este clar de ce Ucraina ipotetic, din 1 ianuarie 2025, nu ar vrea să aibă legătură cu transportarea gazului în regiunea transnistreană, dar, în același timp, ar accepta transportarea gazului prin conducta transbalcanică”, a adăugat Alexandr Makuhin.
Referitor la criza umanitară, expertul a spus că Moldova s-a confruntat cu această situație după intervenția militară a Federației Ruse în Ucraina și a găzduit în acea perioadă 120 de mii de refugiați. A fost extrem de complicat, însă țara a primit o susținere semnificativă din partea donatorilor internaționali, sprijin pe care nu l-a mai avut vreodată la o asemenea scară. „Este evident că o potențială criză, legată de oamenii care locuiesc în stânga Nistrului, cetățeni ai Republicii Moldova, este cu mult mai complicată și, la momentul actual, nu am senzația că există vreun răspuns cum criza poate fi soluționată”, a spus Alexandr Makuhin.
Expertul consideră că problema principală se rezumă la „lipsa abilităților de planificare de rutină”, care prevede nu doar gestionarea problemei curente, dar și crearea unor scenarii precise privind direcția în care ne îndreptăm și cum aceste scenarii se dezvoltă etapizat. Cea de-a doua lacună se referă la lipsa recunoașterii deficiențelor în management. Din cauza asta, în decursul timpului, numărul de greșeli mici crește și, în final, primim un sistem imobilizat, cu mai multe erori de management. Acest sistem se tranformă „într-un sistem de control manual”, când trebuie să fie rezolvată criza în grabă, cu mijloace impovizate, și nu există nicio abordare sistemică. Atâta timp cât problema nu va fi soluționată, țara riscă să treacă de la criza energetică la altceva”, a conchis Alexandr Makuhin.
Dezbaterea publică la tema „Sistemul energetic al Republicii Moldov între economie și politică. Criza energetică ca factor de conflict social și scenarii de soluționare a acesteia” este organizată în cadrul proiectului „Agenția de presă IPN pentru coeziune socială și Moldova pro-europeană”, finanțat de către IMS.