logo

Alexandr Lukaşenko: Aşteptăm vinurile moldoveneşti în cantităţi mai mari pe piaţa belarusă


https://www.ipn.md/ro/alexandr-lukasenko-asteptam-vinurile-moldovenesti-in-cantitati-mai-mari-pe-7965_1015496.html

Republica Belarus este deschisă pentru colaborare cu Republica Moldova, în special pentru intensificarea cooperării comercial-economice. „Aşteptăm vinurile moldoveneşti în cantităţi mai mari pe piaţa belarusă. Sunt excelente şi nici nu au nevoie de publicitate”, a declarat preşedintele Republicii Belarus, Alexandr Lukaşenko, care a avut o întrevedere cu preşedintele Parlamentului, Igor Corman, şi preşedinţii fracţiunilor parlamentare, transmite IPN cu referire la un comunicat de presă al Parlamentului.

Alexandr Lukaşenko a declarat că Belarus respectă decizia Republicii Moldova de asociere la UE. „În contextul actual, asocierea la UE a Republicii Moldova este un proiect de dezvoltare corect ales. UE dispune de posibilităţi, inclusiv financiare, pentru a vă ajuta să vă dezvoltaţi şi să vă modernizaţi”, a spus Alexandr Lukaşenko.

Igor Corman a menţionat că vizita preşedintelui va da un impuls suplimentar relaţiilor tradiţionale de prietenie dintre ţări, iar acordurile de colaborare între Republica Moldova şi Belarus, semnate la Chişinău, vor impulsiona dinamica cooperării moldo-belaruse. „Mi-aş dori ca relaţiile moldo-belaruse să devină un exemplu de cum trebuie construite relaţiile de cooperare între ţări, indiferent de modelul lor de dezvoltare”, a menţionat Igor Corman.

Preşedintele Parlamentului a precizat că asocierea la UE a Republicii Moldova reprezintă o cale sigură spre modernizare, proiectul de integrare europeană fiind, în acelaşi timp, unul care presupune păstrarea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu partenerii tradiţionali din Est. „Acordul de Asociere cu UE, semnat şi ratificat de Republica Moldova, reprezintă un fundament pentru viitorul european al Republicii Moldova şi nu vine în contradicţie cu prevederile Acordului de Comerţ Liber cu statele CSI”, a spus Igor Corman.

Alexandr Lukaşenko s-a întâlnit şi cum premierul Iurie Leancă. Premierul şi-a exprimat aprecierea faţă de poziţia constructivă a Republicii Belarus în raport cu Moldova, în contextul evenimentelor regionale şi a restricţiilor la importul produselor moldoveneşti pe piaţa rusească.

În cadrul întrevederii, au mai fost abordate subiecte ce vizează proiectele comune aflate în derulare, dar şi iniţierea de noi proiecte de infrastructură. De asemenea, părţile au convenit asupra intensificării colaborării în domeniul energetic. În particular s-a discutat despre majorarea cantităţii de păcură, livrate de Belarus Republicii Moldova, în scopul asigurării securităţii energetice în perioada de iarnă.

Alexandr Lukaşenko se află în vizită oficială în Republica Moldova, în perioada 24-25 septembrie.