logo

Alexandr Kalinin a depus repetat actele la CEC pentru înregistrarea grupului de inițiativă


https://www.ipn.md/ro/alexandr-kalinin-a-depus-la-repetat-actele-la-cec-8008_1075951.html

Candidatul independent la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie, Alexandr Kalinin, a depus la Comisia Electorală Centrală (CEC) documentele pentru înregistrarea grupului de inițiativă în vederea susținerii acestuia la funcția de președinte al Republicii Moldova. CEC urmează în termen de 3 zile să verifice corectitudinea actelor depuse și să decidă asupra înregistrării sau refuzului de a înregistra grupul de inițiativă, transmite IPN.

Alexandr Kalinin depune actele repetat, după ce joi, 3 septembrie, CEC a respins prima cerere pe motiv că procedura de desemnare a sa la funcția de președinte și constituirea grupului de inițiativă nu au fost realizate cu respectarea cerințelor legale stabilite în acest sens.

În aceeași zi, din același motiv, CEC a respins și cererea de înregistrare a grupului de inițiativă pentru susținerea candidatului independent la prezidențiale Ion Costaș. Solicitat de IPN, Ion Costaș a relatat că nu va renunța și cel mai probabil luni va depune repetat cererea pentru înregistrarea grupului de inițiativă.

Perioada de depunere a cererilor în vederea înregistrării grupurilor de inițiativă pentru susținerea candidaților la funcția de președinte al Republicii Moldova se va încheia la 11 septembrie 2020.