logo

Alertă în satul Nemţeni: apa a intrat în cel puţin 170 de case


https://www.ipn.md/ro/alerta-in-satul-nemteni-apa-a-intrat-in-cel-putin-7967_983654.html

170 de case au fost inundate în satul Nemţeni, raionul Hânceşti, după ce apa în râul Prut s-a ridicat cu câţiva metri. Prim-ministrul Vlad Filat a plecat în regim de urgenţă pentru a inspecta situaţia la faţa locului. Solicitat de Info-Prim Neo, primarului de Nemţeni, Gheorghe Mardari, a spus că apa a ajuns în gospodăriile oamenilor aseară, în jurul orei 22.00. Potrivit secretarului Primăriei, Valentina Doronceanu, în unele locuri apa atinge şi 2-3 metri adâncime. Multe din cele 170 de case sunt pe punctul de a se dărâma. Apa continuă să înainteze, în zonă se poate ajunge doar cu barca. Ofiţerul de presă al Serviciului Protecţiei civile şi Situaţiilor Excepţionale, Dorina Cruc, a declarat că a fost convocată de urgenţă Comisia pentru Situaţii Excepţionale. Riscă să fie inundat şi satul Cotul Morii