logo

Alertă cu bombă la Judecătoria Chișinău. Obiecte explozive nu au fost găsite


https://www.ipn.md/ro/alerta-cu-bomba-la-judecatoria-chisinau-7967_1082504.html

Actualizare /18:07/ În urma verificării clădirilor și teritoriului din preajmă, obiecte suspecte sau explozibile nu au fost depistate. Pe caz a fost inițiat un proces penal pentru „Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism”, transmite IPN.

Toți angajații și vizitatorii au fost evacuați din clădirile Judecătoriei Chișinău, sediile Buiucani și Centru, după ce un bărbat a sunat la 112 și a anunțat despre un obiect explozibil. Apelul a fost făcut în jurul orei 14.30, în această după-amiază.

Potrivit Direcției de Poliție a municipiului Chișinău, apelul a fost făcut de un bărbat vorbitor de limbă română. La fața locului s-au deplasat serviciile specializate, fiind solicitată și intervenția specialiștilor de la Bombteh. Forțele de ordine au încercuit zona, și verifică dacă în incinta clădirilor se află explozibil.

Poliția întreprinde măsuri și pentru identificarea persoanei care a efectuat apelul. Conform legislației, persoana vinovată riscă amendă în mărime de la 27 500 la 42 500 de lei, muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 la 240 de ore sau închisoare de până la 2 ani.