Alegerile trebuie privite ca un fel de concurs al frumuseţii, care se desfăşoară în condiţii inegale. Interviu cu Eugen Revenco, director de programe la Asociaţia pentru Politică Externă

[ – La 29 iulie alegătorii din R. Moldova sunt chemaţi din nou la urne. La ce să ne aşteptăm de la acest scrutin şi campania electorală care-l anticipează?] – Alegerile din Republica Moldova trebuie privite ca o competiţie în sine, un fel de concurs al frumuseţii, care se desfăşoară în condiţii inegale, deseori ostile, conţine multe variabile necunoscute şi elemente noi. Aici mă refer la impactul crizei economice şi ruinarea unei bănci comerciale, impactul evenimentelor din aprilie, micşorarea pragului electoral până la 5%, reducerea pragului de validare a alegerilor până la 1/3 din alegători, numirea şi mediatizarea masivă a liderului “contra-revoluţionar” creştin-democrat în funcţia de viceprim-ministru etc. Un alt element de surpriză constituie relansarea controversată a ex-spicherului Marian Lupu împreună cu echipa Partidului Democrat. Marian Lupu este un concurent real pentru PCRM şi pentru preşedintele Vladimir Voronin personal, care poate lupta pentru voturile aceluiaşi electorat de stânga. Acest potenţial încă nu este valorificat şi ar fi logic să ne aşteptăm în următoarele 2 săptămâni la o luptă reală pentru electoratul de stânga între aceşti doi concurenţi. După alegeri, noul legislativ va trebui sa facă faţa unor situaţii foarte dificile pe plan intern: rectificarea bugetului pentru anul 2009 cu vreo 7 mlrd de lei (30%), aprobarea majorării datoriei externe, dar şi aprobarea bugetului pentru anul 2010. Situaţia economică poate impune adoptarea de măsuri nepopulare, şi vor reclama o voinţă politică majora pentru asumarea reformelor nepopulare. Amintiţi-vă, criza economică din 1998 a înghiţit guverne, a distrus alianţe, a adus la coaliţii neaşteptate şi, totodată, a adus la guvernare Partidul Comuniştilor, care nici nu s-a aşteptat la aşa un succes. [– Credeţi că va exista consens politic după alegeri?] – Cu siguranţă, cea mai eficientă guvernare este cea de coaliţie, care ţine cont de interesele multiple. Însă, noţiunea de consens în ultimii nouă ani s-a pierdut, a fost denaturată. Aşadar, dificultăţile pentru actorii politici abia încep. Ne bucură un singur lucru, că în 2009 nu mai poate fi vorba de alte alegeri anticipate. Şi atunci, subiectul alegerii preşedintelui ţării devine secundar. Legislativul va aproba un guvern, care va lucra în condiţii obişnuite. Va fi important că actualul preşedinte în exerciţiu sa nu perpetueze acest interimat în unul permanent, provocând o criza constituţională. [– Care este locul factorul extern în această conjunctură?] – Din perspectiva politicii externe, R. Moldova va trebui să-şi restabilească imediat echilibrul în relaţiile cu UE, România, Rusia şi Ucraina. Mandatul acordat Comisiei Europene de către Consiliul CAGRE conţine condiţii actuale: abolirea vizelor pentru România şi restabilirea relaţiilor de bună vecinătate. Acest mandat poate constitui şi un mecanism de presiune asupra următorului legislativ pentru a forma un nou guvern. Comisia Europeană poate lansa negocieri asupra noului acord (“asociere”) şi, eventual, asupra unui pachet de măsuri “anticriză”. Nimic din toate astea nu va putea sa fie realizat, dacă nu va exista un dialog politic. Toate partidele se avântă în lupta împotriva crizei economice şi acceptă ideea finanţării externe. Acest lucru ar putea deveni zona de convergenţă şi consens. Doar că, negocierea în plină campanie electorală a unui credit în condiţii netransparente, de către un guvern provizoriu, la decizia unui preşedinte al ţării cu mandat expirat, fără a consulta legislativul, nu poate contribui la găsirea unui consens politic intern şi vulnerabilizează următoarea guvernare a ţării de orice coloratură şi orientare politica. Legislativul va trebui sa evalueze la modul cel mai serios dacă este şi în ce măsura este afectată securitatea economică a ţării. [ – Există premise pentru schimbări radicale pe scena politică?] Moldova are nevoie acută de schimbare! Nu sunt sigur, în ce măsură societatea moldovenească este gata sa-şi asume şi ar agrea reforme radicale. Totuşi, cel mai important lucru pe care-l poate produce societatea moldovenească este schimbarea clasei politice. Parlamentul din aprilie a fost reînnoit parţial. Electoratul de dreapta a adus în legislativ două formaţiuni noi – PLDM şi PL. Cu siguranţă, experienţa politică a AMN şi legătura dintre generaţii nu trebuie ignorată în acest proces de întinerire. În contextul formării polurilor politice, putem vorbi de câteva formaţiuni PLDM, PL şi AMN, convenţional numite “de dreapta”. Înaintăm cerinte mari, dar uităm că sunt formaţiuni politice tinere. PL, deşi există de multă vreme, abia în 2007 a intrat în politica mare, cucerind Primăria Chişinău şi o parte din Consiliul municipal. Popularitatea în ţară a câştigat-o abia în alegerile din 2009. Deci, abia acum a devenit un partid cu adevărat naţional, reprezentativ, şi totuşi are nevoie de a-şi consolida structurile. PLDM, la rândul său, nu are nici 2 ani împliniţi de la formare! Acest partid a reuşit o performanţă enormă, acumulând 15 mandate în legislativul din aprilie 2009. Şi el ar avea nevoie de timp, de pace, pentru a se consolida ca formaţiune politică. Alegătorii de stânga au avut oferte consolidate din partea PCRM, cu politicieni parţial reînnoiţi. De această dată, însă, chiar şi acest electorat poate avea o alternativă reală pentru reînnoirea clasei politice prin mişcarea lui Marian Lupu către PDM. Totuşi, consolidarea “polurilor” nu va fi posibilă până când nu vom identifica acel misterios “interes naţional”, aici, în interiorul ţării, atunci când vom înceta să ne apărăm de tot felul de duşmani externi şi ne vom întoarce cu faţa spre noi, spre cetăţenii acestei ţări, care cu greu rezistă la atâta “război şi invazie cosmică”.