logo

Alegerile parlamentare vor hotărî soarta R. Moldova pentru mulţi ani înainte, PL – PLDM – AMN


https://www.ipn.md/ro/alegerile-parlamentare-vor-hotari-soarta-r-moldova-pentru-multi-ani-inainte-pl-p-7965_976775.html

Partidul Liberal (PL), Partidul Liberal Democrat (PLDM) şi Alianţa „Moldova Noastră” (AMN) s-au adresat marţi, 21 iulie, susţinătorilor săi să mobilizeze electoratul cu viziuni democratice să participe la alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie. „Dacă fiecărui susţinător al opoziţiei i-ar reuşi să convingă măcar câte o singură persoană să nu mai voteze comuniştii (Partidul Comuniştilor – n.r.), victoria noastră este garantată”, se spune în apelul celor trei partide, transmite Info-Prim Neo. „Am dori ca anul 2009 să devină un an care să schimbe fundamental viaţa politică şi social-economică a R. Moldova. Nu trebuie să aşteptăm alţi salvatori. De data aceasta salvatorii sunt cele trei partide – PL, PLDM şi AMN”, a spus într-o conferinţă de presă Mihai Ghimpu, liderul PL. Vlad Filat, preşedintele PLDM, a spus la aceeaşi conferinţă că la întâlnirile din teritoriu cu alegătorii, aceştia cer să fie liberi şi să trăiască într-un stat prosper. „Aceste alegeri nu sunt doar pentru partidele politice, important este să conştientizăm că orice vot contează”, a spus Vlad Filat. Serafim Urecheanu, liderul AMN, îi asigură pe alegători că această forţă politică, formată din trei partide liberale, îşi asumă guvernarea R. Moldova începând cu 30 iulie, „în condiţiile dezastruoase pe care le-au creat comuniştii, timp de opt ani de guvernare”. Cei trei lideri de opoziţie au exclus o eventuală coaliţie cu Partidul Comuniştilor (PCRM), în viitorul parlament şi cu Partidul Democrat (PDM), care potrivit Barometrului de Opinie Publică, prezentat recent, ar avea şanse să acceadă în legislativ după scrutinul din 29 iulie. „Eu nu aş vrea ca în fruntea acestui stat să fie cei care fac sau au făcut parte din PCRM”, a spus Mihai Ghimpu, iar Filat a menţionat că „în funcţia de preşedinte al R. Moldova trebuie să fie aleasă o persoană care să reprezinte interesele fiecărui cetăţean din acest stat”. În acelaşi context, liderul PL a remarcat că „într-un stat parlamentar principalul nu este Preşedinţia, dar Parlamentul, de care depinde direct ce fel de procuratură, guvern sau presă avem”. Întrebaţi cum vor împărţi funcţiile principale din stat în caz că toţi trei, aceştia au evitat să răspundă. „În cadrul coaliţiei noastre sunt discutate toate problemele, avem şi soluţii, pe care le vom prezenta în momentul oportun, pentru că suntem partide responsabile”, a menţionat Serafim Urecheanu. La începutul campaniei pentru alegerile parlamentare anticipate din 29 iulie, PL, PLDM şi AMN au declarat că vor merge pe liste separate la alegeri, menţionând că vor colabora şi nu se vor ataca reciproc.