logo

Alegerile başcanului au fost compromise din cauza neprofesionalismului CEC, ONG


https://www.ipn.md/ro/alegerile-bascanului-au-fost-compromise-din-cauza-neprofesionalismului-cec-ong-7965_988153.html

Alegerile başcanului au decurs incorect şi netransparent din cauza neprofesionalismului Comisiei Electorale Centrale din Găgăuzia. Declaraţia îi aparţine preşedintelui organizaţiei obşteşti Pilirim-Demo din UTA Găgăuzia, Mihail Sircheli. „CEC-ul din Găgăuzia a fost netransparent. Deciziile nu au fost publicate. Comisia a lăsat fără atenţie plângerile concurenţilor electorali sau a reprezentanţilor acestora, nu a organizat o monitorizare a finanţării campaniei electorale”, a spus Mihail Sircheli, joi, la o conferinţă de presă. Preşedintele Pilirim-Demo susţine că CEC-ul din regiune nu a avut resursele materiale şi nici umane necesare pentru a desfăşura alegerile corect. Comisia s-a ocupat doar de înregistrarea concurenţilor şi buletine, ignorând alte funcţii pe care le are, inclusiv cea de educaţie civică electorală. „CEC-ul din Găgăuzia a fost rău pregătit deoarece se convoacă doar pentru a organiza şi a desfăşura alegerile, după care se dizolvă”, a menţionat Mihail Sircheli. Preşedintele Pilirim-Demo a mai spus că şi mass-media locală a reflectat părtinitor campania pentru alegerile başcanului, nu a existat echilibru în prezentarea informaţiei despre scrutin, iar Consiliul Coordonator al Audiovizualului nu a atras atenţie la aceste încălcări. Pilirim-Demo insistă că autorităţile din Găgăuzia ar trebui să elaboreze un proiect de lege pentru activitatea CEC-ului din Găgăuzia, unde să fie indicate exact ce funcţii are. Este necesară şi o pagină web oficială a autorităţii electorale regionale. Potrivit lui Mihail Sircheli, organele electorale ar trebui să utilizeze mass-media pentru educarea electorală a societăţii şi să fie întreprinse măsuri pentru ca mass-media regională să reflecte evenimentele corect şi echidistant. Alegerilor başcanului Găgăuziei s-au desfăşurat în 2 tururi, pe 12 şi 26 decembrie 2010.